Pe aceeași temă
Democraţii au fost, din nou, revoltaţi de aceste dezvăluiri, care vin la scurt timp după anunţul de redeschidere a anchetei asupra e-mailurilor din perioada în care Hillary Clinton era secretar de stat, conform Wall Street Journal, preluat de gandul.info.
Informaţiile au fost publicate de FBI sub forma a 129 de pagini de documente, pe site-ul The Vault, folosit de Biroul Federal pentru transmiterea de datelor de interes public, iar reprezentanţii structurii au declarat că dezvăluirile nu au nicio legătură cu apropierea alegerilor din SUA.
Documentele redau principala preocupare care a determinat iniţierea unei anchete în cazul graţierii omului de afaceri, dată de faptul că solicitarea nu a respectat întocmai protocolul şi paşii legali pentru aprobarea cererilor de graţiere, şi notează că juriul a fost convocat să asculte mărturiile martorilor.
Bill Clinton a declarat că graţierea lui Rich s-a desfăşurat în litera şi spiritul justiţiei. Omul de afaceri fusese condamnat în SUA pentru comerţ ilegal cu Iranul la sfârşitul anilor ‘70 şi pentru evaziune fiscală la începutul anilor ‘80, iar în actele respective apare şi numele Fundaţiei Clinton în legătură cu o donaţie importantă pentru Biblioteca Prezidenţială Clinton. În 2005, ancheta a fost închisă, iar Marc Rich a murit în 2013.
Publicarea acestor documente a stârnit revolta democraţilor, întrucât a venit la scurt timp după ce FBI a anunţat redeschiderea anchetei în cazul e-mailurilor private trimise de Hillary Clinton în perioada în care aceasta era secretar de stat. Susţinătorii săi au fost revoltaţi că detaliile au fost aduse în atenţia opiniei publice cu doar câteva zile înaintea zilei alegerilor, mai ales că este vorba despre un caz atât de vechi.
Purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Brian Fallon a comentat pe Twitter această situaţie: „În absenţa unui termen limită pentru litigiu, acţiunea este ciudată. FBI va publica acum şi documente referitoare la actele de discriminare pe care le-a înfăptuit Trump în anii '70?". În ultima vreme, democraţii au criticat aspru politica dusă de FBI, acuzând Biroul că duce acţiuni orientate voalat împotriva taberei lui Clinton.