Pe aceeași temă
Mulțimea exultă în Piața San Pietro, iar clopotele de la Vatican vestesc desemnarea celui de-al 267 papă din istorie.
La 16 zile după moartea papei Francisc, cei 133 de cardinali s-au întors joi dimineață la conclav, după ce, în urma primei runde de vot, care a avut loc miercuri seară, nu s-a ajuns la consens.
Mai exact, nu s-au întrunit două treimi din voturi în favoarea unuia dintre cardinali care să preia frâiele Bisericii Catolice. Sunt necesare cel puțin 89 de voturi pentru desemnarea papei.
În cea de-a doua zi de conclav, cardinalii au programate patru runde de vot pentru alegerea noului papă, două dimineață (11:30 și 13:00 ora României) și două după-amiază (18:30 și 20:00 ora României).
La peste două săptămâni de la moartea lui Jorge Bergoglio, cei peste 1,4 miliarde de catolici şi nu numai așteaptă cu sufletul la gură decizia cardinalilor.
Conclavul însărcinat să aleagă în cel mai mare secret viitorul papă a început miercuri după-amiaza la Vatican, unde cardinalii s-au închis în Capela Sixtină.
Ce urmează
După ce papa este ales, decanul Colegiului Cardinalilor îl va întreaba: „Accepți alegerea ta canonică ca suveran pontif?”
Dacă răspunde afirmativ, noul papă trebuie să își aleagă numele pontifical. Apoi, cardinalii îi vor jura ascultare.
Urmează să fie condus în așa-numita „Cameră a Lacrimilor”, aflată în apropiere, unde își va schimba ținuta de cardinal – roșie – cu o reverendă papală albă. De obicei, sunt pregătite dinainte reverende în mărimile mică, medie și mare, notează The Guardian.