Rusia a finalizat regruparea trupelor pentru a lansa ofensiva în estul Ucrainei

L. G. | 18.04.2022

Forțele ruse au finalizat regruparea trupelor pentru a lansa ofensiva în estul Ucrainei, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, citat de CNN.

Pe aceeași temă

„Întărirea grupului ofensiv are loc datorită transferului de unități rusești suplimentare. Cele mai intense lupte au loc în regiunile Slobojanski și Donețk”, a declarat colonelul Oleksandr Motuzianik, în cadrul unui briefing de presă.

„(Rusia) se pregătește pentru o ofensivă în estul Ucrainei pentru a stabili un control deplin asupra teritoriului regiunilor Donețk și Lugansk și pentru a asigura stabilitatea” coridorului terestru cu Crimeea, a mai spus Motuzianik.

El a adăugat că forțele ucrainene au recucerit mai multe așezări de la forțele ruse în jurul orașului Izium din regiunea Harkov.

Purtătorul de cuvânt a precizat că orașul Izium și zonele din jurul acestuia sunt locurile cu cea mai mare concentrare de unități rusești.

„Din această locație vor încerca să dezvolte o ofensivă spre est”, a mai spus el.

Șeful Forțelor Armate ale Ucrainei, Valery Zaluzhny, arată în evaluarea de luni seară că teritoriile regiunilor Kiev, Cernihiv și Sumî au fost complet eliberate. El îi îndeamnă însă pe localnici să fie atenți deoarece trupele ruse au lăsat în urmă mine.

De asemenea, Armata Ucrainei spune că a fost eliminată amenințarea directă asupra capitalei Kiev. Totuși, pericolul atacurilor cu rachete și bombe rămâne pentru întreaga țară, a avertizat șeful Forțelor Armate.

Potrivit acestuia, și situația din sud este sub control.

„Apărarea eroică a orașului Mariupol continuă. Forțele Armate ale Ucrainei iau toate măsurile posibile pentru a oferi sprijin apărătorilor orașului", a adăugat sursa citată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22