Pe aceeași temă
Polonia a adoptat o lege care autorizează demolarea monumentelor sovietice, considerate o relicvă a unui regim totalitar. Săptămâna trecută, Ministerul de Externe rus a avertizat că acest lucru ar încălca acordurile privind patrimoniul încheiate între Rusia și Polonia. Peste 600.000 de militari sovietici și-au pierdut viața în Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial, a amintit diplomația rusă, transmite Agerpres
Ambasadorul polonez în Rusia, Wlodzimierz Marciniak, a precizat luni, citat de media de stat ruse, că legea poloneză se referă la interzicerea propagandei comuniste și a altor sisteme totalitare și nu la cimitirele și memorialele închinate soldaților sovietici.
Diplomatul polonez a dat asigurări că au fost adoptate o serie de amendamente care specifică procesul de luare a deciziilor cu privire la monumentele vizate, decizie care nu va putea fi luată "în mod arbitrar, ci pe baza concluziei unor experți". El a adăugat că Polonia respectă profund memoria soldaților sovietici și eroismul lor din timpul celui de-al doilea război mondial și nu intenționează să elimine tot ce are legătură cu trecutul sovietic.
La sfârșitul lui iunie a.c., Institutul Polonez pentru Memoria Națională (IPN) a anunțat că monumentele dedicate gloriei Armatei Roșii, ridicate în Polonia după 1945, vor fi transferate într-un fost depozit subteran de rachete nucleare sovietice, după ce cu un an înainte guvernul de condus de partidul Dreptate și Justiție (PiS) a decis să șteargă toate urmele dominației sovietice în Polonia.
IPN, care a primit în 2016 misiunea de a demonta peste 200 de monumente ridicate în semn de "recunoștință" față de Armata Roșie, a semnat la 29 iunie un acord cu Muzeul Războiului Rece din Podborsko (nord-vest), unde urmează să fie transferate aceste monumente.