Rusia avertizează Polonia să nu se atingă de monumentele sovietice din al Doilea Război

I.g. | 01.08.2017

Moscova ameninţă cu posibile sancţiuni împotriva Varşoviei, dacă autorităţile poloneze vor demonta monumentele care glorifică victoria trupelor sovietice din al Doilea Război Mondial, relatează BBC.

Pe aceeași temă

 

Luna trecută, parlamentarii polonezi au actualizat legislaţia de ”decomunizare” a ţării, interzicând toate simbolurile totalitare, inclusiv monumentele de propagandă sovietică ridicate după al Doilea Război Mondial în Polonia. Însă, oficialii ministerului rus de Externe au avertizat că vor exista ”măsuri asimetrice” dacă autorităţile poloneze demontează monumentele sovietice ce glorifică victoria Armatei Roşii.

 

Moscova ar putea să refuze eliberarea de vize pentru oficialii polonezi şi să reducă relaţiile comerciale cu Varşovia. Victoria trupelor sovietice asupra forţelor naziste de pe teritoriul polonez în 1944-1945 rămâne o problemă spinoasă în relaţiile dintre Moscova şi Varşovia.

 

Mulţi polonezi susţin că armata roşie a reprezentat o forţă de ocupaţie şi nu o forţă eliberatoare, având în vedere pactul Ribbentrop-Molotov semnat între cele două mari puteri în 1939, prin care URSS şi Germania şi-au împărţit Polonia. Ministerul de Externe de la Moscova şi-a exprimat deja furia cu privire la decizia Poloniei de a exclude Rusia dintr-un proiect domestic de construire a unui muzeu la Sobibor - un cunoscut lagăr de exterminare al naziştilor din apropierea graniţei cu Ucraina.

 

Se pare că partea rusă a fost invitată să participe la proiect în urmp cu patru ani, dar guvernanţii polonezi au decis luna asta că la proiect va participa doar Polonia, Israel, Olanda şi Slovacia. Ministerul de Externe de la Moscova a acuzat autorităţile poloneze de ”rusofobie” şi de o tentativă de a diminua rolul de eliberator al URSS. În 1943, locotenentul rus Alexander Pechersky a condus o revoltă disperată a prizonierilor evrei împotriva gardienilor nazişti de la lagărul de exterminare Sobibor, scrie News.ro.

 

De asemenea, ministerul rus a condamnat noua legislaţie a ”decomunizării”, susţinând că reprezintă o ”provocare scandaloasă” şi a avertizat că vor exista ”consecinţe”. ”URSS a plătit cel mai scump preţ pentru eliberarea Poloniei - pe teritoriul acelei ţări, în bătălii cu inamicii, peste 600.000 de soldaţi şi ofiţeri sovietici au murit şi au fost îngropaţi. Sute de mii de prizonieri sovietici de război, care au murit în lagărele de concentrare naziste, sunt îngropaţi tot în Polonia”.

 

Mai mulţi oficiali polonezi au declarat că nu se vor atinge de cimitirele soldaţilor sovietici din Polonia. Există aproximativ 500 de monumente sovietice de război în Polonia, iar alte aproximativ 4.000 în ţările central şi est-europene, cele mai multe fiind găzduite de Ungaria. În 2007, demontarea unei statui a Armatei Roşii din Tallinn a generat un protest violent din partea rusofonilor estonieni şi un atac cibernetic masiv asupra site-urilor guvernamentale din Estonia.

 

Relaţiile ruso-poloneze s-au deteriorat dramatic în 2010, după ce o aeronavă cu zeci de înalţi demnitari polonezi s-a prăbuşit în ceaţa groasă de pe aeroportul Smolensk. Printre persoanele decedate în tragedia aviatică s-a numărat inclusiv preşedintele Lech Kaczynski. Anchetatorii au concluzionat că este vorba de o eroare de pilotaj, dar oficialii polonezi suspectează că echipajul de zbor prezidenţial a primit informaţii intenţionat incorecte din partea controlorilor de trafic aerian din Rusia.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22