Pe aceeași temă
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că Rusia va accepta plăți doar în ruble pentru livrările de gaz către „țările neprietenoase”, care includ toți membrii UE, după ce Moscova a fost lovită de sancțiuni fără precedent asupra Ucrainei, scrie AFP.
„Am decis să implementez un set de măsuri pentru a accepta plățile pentru livrările noastre de gaz către țările neprietenoase în ruble rusești”, a spus Putin în timpul unei reuniuni guvernamentale televizate, ordonând ca modificările să fie implementate în termen de o săptămână.
Putin a adăugat că Rusia va continua să furnizeze gaze în conformitate cu volumele și principiile de preț stabilite în contracte. Doar moneda de plată se va schimba, scrie agenția de presă rusă Interfax.
Rusia achită Ucrainei tranzitul de gaze în valută
La o lună după invazia Ucrainei, Rusia transportă mai multe gaze naturale prin conductele care traversează Ucraina iar Moscova plăteşte în continuare toate sumele datorate pentru tranzitul gazelor spre Europa, informează Bloomberg.
Livrările zilnice de gaze naturale ruseşti la unele puncte de frontieră au crescut cu peste 50% comparativ cu minimele atinse în luna ianuarie, în condiţiile în care tranzitul de gaze prin conductele din Ucraina s-a dublat pe măsură ce companiile energetice europene s-au grăbit să facă achiziţii după invazie. Importurile de la principalul furnizor de gaze al Europei au devenit mai ieftine decât achiziţionarea de gaze pe piaţa spot iar Rusia plăteşte în continuare în valută pentru tranzitul gazelor prin Ucraina, a declarat Yuriy Vitrenko, directorul general de la NJSC Naftogaz Ukrainy, compania naţională de petrol şi gaze din Ucraina.
Aceasta creează o situaţie ciudată pentru decidenţii europeni, care au impus mai multe runde de sancţiuni Moscovei, în încercarea de a lipsi Guvernul lui Vladimir Putin de lichidităţile de care are nevoie pentru a finanţa invazia. În plus, guvernele europene au promis că îşi vor reduce dependenţa de gazul rusesc, prin planuri vizând menţinerea în funcţiune, pentru o perioadă mai lungă decât se preconiza anterior, a centralelor nucleare şi pe cărbune şi majorarea importurilor de gaze lichefiate şi gaze naturale din ţări precum SUA şi Qatar.
Potrivit Bloomberg, în primele 48 de ore de la debutul invaziei, livrările de gaze ruseşti spre Europa au atins cel mai ridicat nivel de după luna decembrie. Grupul rus Gazprom PJSC susţine că livrările au crescut ca urmare a noilor comenzi venite de la clienţii europeni, astfel că după două luni de pauză, au fost reluate şi livrările printr-o altă mare conductă care trece prin Belarus şi Polonia şi ajunge în Germania.
Majorarea importurilor din Rusia reflectă lipsa de opţiuni cu care se confruntă clienţii europeni în acoperirea cererii pe termen scurt, precizează analiştii de la JPMorgan Chase & Co.
Firma Naftogaz a cerut Europei şi aliaţilor săi să pună într-un cont escrow plăţile pentru livrările de energie ale Rusiei, până când Putin îşi retrage trupele din Ucraina. Asta ar limita şi mai mult finanţarea de care dispune Moscova într-un moment în care navele încărcate cu ţiţei şi cereale din Rusia încep să revină pe piaţă.
Anterior Ucraina a informat că grupul Gazprom plăteşte anual aproximativ două miliarde de dolari pentru tranzitul gazelor naturale pe teritoriul său.