Pe aceeași temă
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat marți că recunoașterea de către Rusia a independenței celor două republici autoproclamate din estul Ucrainei s-a făcut în baza granițelor pe care separatiștii le-au reclamat încă din 2014. Deoarece mari părți ale acestui teritoriu a reintrat sub controlul forțelor armate ucrainene în timpul războiului de opt ani cu separatiștii din Donbas, pretențiile Rusiei ar putea conduce la încercări de extindere a regiunilor separatiste pe cale armată, scrie Washington Post.
Constituțiile Republicilor Populare Donețk (DPR) și Luhansk (LPR) prevăd că teritoriul declarat al acestor republici corespunde teritoriilor regiunilor Donețk și Luhansk din Ucraina, care se întind pe un teritoriu mai vast decât cel controlat de separatiști.
Parlamentarul rus Leonid Kalașnikov a anunțat luni dimineață că Rusia va recunoaște independența întregii regiuni Donețk și Lugansk (Donbs), deși separatiștii pro-ruși controlează doar o treime din ele.
Întrebat de jurnaliști dacă aceste frontiere includ și Mariupol, oraș asupra căruia separatiștii nu mai dețin controlul în prezent, Dmitri Peskov a fost evaziv: „Nu am nimic de adăugat. În limitele în care ele (republicile Donetk si Lugansk - n.r.) există și au fost proclamate. Au fost proclamate și există”, a spus oficialul de la Kremlin.
Recunoașterea de către Moscova a celor două „republici” a determinat luni Statele Unite și aliații săi să se pregătească pentru un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Moscova a și trimis armată în regiunea sepatratistă pe care le-a descris drept trupe de menținere a păcii.
Liderii europeni au declarat marți dimineață că forțele Kremlinului au intrat deja în republicile autoproclamate. Șeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a spus că „trupele ruse se află pe pământul ucrainean”, dar că nu a fost o „invazie pe scară largă”. Între timp, cancelarul german Olaf Scholz a declarat marți că va opri autorizarea Nord Stream 2, gazoductul controversat dintre Germania și Rusia.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că „nu vom renunța la nimic în fața nimănui” și că granițele Ucrainei recunoscute internațional „vor rămâne așa, în ciuda oricăror declarații sau acțiuni întreprinse de Federația Rusă”.
Manevrele Rusiei au fost aspru criticate de mai multe națiuni la o reuniune convocată de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, luni seară.