Rusia mută trupe din nord pentru a încercui trupele ucrainene. Alte trupe realimentează în Belarus

Redactia | 30.03.2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că semnalele care vin în urma negocierilor de la Istanbul cu Rusia sunt „pozitive”, însă ele nu opresc bombardamentele rusești.

Pe aceeași temă

Departamentul Apărării din cadrul administrației Statelor Unite avertizează că doar numere reduse de militari ruși au fost retrase din zona Kiev în ultimele zile, în ciuda susținerilor rușilor conform cărora vor începe reducerea ofensivelor în zona capitalei Ucrainene și orașului Cernihiv.

 În fața Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzată că a provocat o "criză alimentară mondială" şi că a generat riscul apariţiei "foametei" prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei.

Nu au încetat atacurile în Cernihiv

Guvernatorul regiunii Cernihiv din nordul Ucrainei a declarat că, în ciuda promisiunilor Moscovei, nu vede nicio o reducere a atacurilor rusești în zonă.

„Credem în promisiunea Moscovei? Desigur că nu”, este mesajul postat de guvernatorul Viacheslav Chaus pe Telegram.

Guvernatorul a spus că rușii au lovit Cernihiv toată noaptea și că au fost atacuri și asupra orașului Nizhyn.

Rusia mută trupe din nord spre est pentru a încerca să încercuiască trupele ucrainene

Rusia mută forțele din nord spre estul Ucrainei pentru a încerca să încercuiască trupele ucrainene, dar în același timp lasă unele trupe le în apropierea capitalei Kiev, a declarat miercuri un consilier prezidențial ucrainean, potrivit Reuters.

Vorbind la televiziunea națională, Oleksiy Arestovici a mai spus că Ucraina și-a îmbunătățit poziția de negociere încă de înainte de începerea invaziei ruse din 24 februarie, făcând eforturi pentru a-și asigura statutul neutru, dar cu garanții de securitate externă.

Linia frontului din Donbas, bombardată

Forțele ruse bombardează aproape toate orașele de pe linia frontului care separă teritoriul controlat de guvernul ucrainean de zonele deținute de separatiștii susținuți de ruși din regiunea Donețk, a declarat miercuri guvernatorul regional Donețk, potrivit Reuters.

Pavlo Kyrylenko a declarat la televiziunea națională că situația s-ar putea agrava pe măsură ce forțele ruse își concentrează eforturile pentru a ataca regiunea Donețk.

Uniunea Europeană va trebui să plătească în ruble dacă vrea gaz rusesc, a atenţionat miercuri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, avertizând de asemenea că şi exporturile de petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea vor fi vândute în curând pe ruble, informează Reuters.

„Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble", a transmis miercuri, într-o postare pe o reţea socială, Viaceslav Volodin. „Mai mult decât atât, ar fi corect - acest lucru este benefic pentru ţara noastră - să fie extinse listele de produse care să fie plătite în ruble, pentru a include: îngrăşăminte, cereale, ulei de gătit, ţiţei, cărbune, metale, cherestea, etc.", a adăugat el.

Dezastrul din Irpin

Blocuri întregi din centrul orașului Mariupol au fost distruse de bombardamentele rusești. Noi imagini din satelit arată amploarea dezastrului din orașul asediat de forțele Moscovei.

De asemenea, au apărut primele imagini din Irpin, orașul bombardat de ruși și recuperat de două zile de forțele ucrainene.

Străzi pustii și pline de moloz, copaci rupți, mașini distruse și clădiri bombardate și incendiate – aceasta este imaginea apocaliptică din ceea ce a fost odată un oraș frumos al Ucrainei. Pe străzi încă sunt cadavrele civililor.

Unităţi militare ruseşti se întorc în Rusia şi Belarus pentru reorganizare şi realimentare

Serviciile militare de informaţii britanice spun că unităţile militare ruseşti care au suferit pierderi grele în Ucraina au fost nevoite să se întoarcă în Rusia sau în Belarus în încercarea de a se reorganiza şi realimenta, relatează Reuters.

„O astfel de mişcare pune o presiune şi mai mare pe logistica şi aşa suprasolicitată a Rusiei şi demonstrează dificultăţile pe care le are Rusia în reorganizarea unităţilor sale în zonele avansate din Ucraina”, a precizat Ministerul britanic al Apărării, potrivit Agerpres.

Rusia va încerca să compenseze reducerea manevrelor sale terestre prin atacuri masive de artilerie şi rachete, a adăugat ministerul.

În acelaşi timp, vicepremierul Dominic Raab a declarat miercuri că Marea Britanie va privi cu mare scepticism orice noi promisiuni venite de la Rusia în privinţa Ucrainei şi va răspunde Moscovei pe baza acţiunilor sale.

„Aş fi foarte atent„ la ce promite maşinăria de război a lui Putin, a declarat el pentru Times Radio, adăugând că trebuie să se creeze în continuare spaţiu pentru diplomaţie.

„În cele din urmă, ei trebuie testaţi prin acţiunile lor şi trebuie să se retragă din Ucraina, nu doar să se repoziţioneze”, a mai spus el.

„Oricum, privim cu mare scepticism orice vine de la Moscova”, a mai spus Raab.

Un birou al Misiunii UE în Ucraina a fost bombardat de armata rusă

Un birou al Misiunii Uniunii Europene de consiliere în Ucraina (EUAM) a fost bombardat de către forţele ruse, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează dpa.

„Astăzi, Misiunea UE de consiliere în Ucraina (EUAM) a obţinut informaţia credibilă conform căreia sediul biroului din Mariupol a fost lovit recent de bombardamentele ruse. Biroul şi echipamentele EUAM au suferit pagube majore. Niciun membru sau contractor al Misiunii nu a fost rănit'', a afirmat Josep Borrell într-un comunicat.

Forțele armate ucrainene: Rusia continuă „actele ilegale” împotriva localnicilor

 Forțele armate ucrainene au transmis că trupele ruse continuă să „comite acte ilegale” împotriva populației locale din Zaporijia în sud-estul Ucrainei și Herson în sud, scrie BBC.

Totodată, forțele ucrainene au spus că Rusia continuă să trimită trupe în Ucraina și că rușii continuă să percheziționeze casele localnicilor, să rețină activiști pro-ucraineni și oficiali guvernamentali.

Blocuri bombardate în regiunea Lugansk

Un cartier din oraşul Lîsîceansk din estul Ucrainei a fost bombardat în această dimineaţă de forţele ruse cu artileria grea. Este o localitate din regiunea Lugansk, aflată în partea controlată de guvernul din Kiev. 

Guvernatorul regional spune că sunt daune mari. Imaginile făcute publice arată urmările unei lovituri de obuz care a distrus o bună parte dintr-un bloc.

Până la această oră nu sunt informaţii despre victime. Salvatorii intervin la fața locului.

Noi explozii în Kiev

În această dimineață s-au auzit din nou explozii lângă Kiev.

Corespondentul BBC Lyse Doucet a transmis că în oraș s-au auzit sirenele antiaeriene încă de la primele ore ale dimineții. De la periferia orașului s-au auzit explozii puternice.

Zelenski se va adresa parlamentului din Australia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa parlamentului australian prin intermediul unei legături video, joi, a declarat ministrul australian al Muncii Stuart Robert.

„Ucraina dă dovadă de curaj și rezistență remarcabile în timp ce face față războiului neprovocat al Rusiei”, a adăugat el.

Australia a furnizat Ucrainei ajutor umanitar de urgență în valoare de 65 de milioane de dolari. De asemenea, a promis echipamente de apărare în valoare de 91 de milioane de dolari, transmițând că „este clar că Ucraina are nevoie urgentă și continuă de asistență militară”.

Mesajele transmise de Zelenski, de la ONU și Congresul SUA până la parlamentul Japoniei, s-au încheiat mereu cu aplauze pentru el și poporul ucrainean. „El știe să întruchipeze spiritul națiunii – nu numai în discurs, ci și în felul în care se prezintă” , a comentat un expert pentru BBC.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22