Rusia nu mai contribuie la bugetul CE pentru că e ”persecutată” din cauza anexării Crimeei

Dora Vulcan | 30.06.2017

Rusia a informat vineri Consiliul Europei că își suspendă participarea la bugetul organizației paneuropene, în cel mai recent episod al fricțiunilor între Moscova și cea mai mare instituție care apără și promovează democrația și drepturile omului pe continent, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 Potrivit unui comunicat al diplomației ruse, ministrul de externe Serghei Lavrov l-a informat pe secretarul general al organizației de la Strasbourg, Thorbjorn Jagland, că Rusia 'nu va mai contribui la bugetul Consiliul Europei până la restabilirea totală a drepturilor delegației ruse'.

 

Într-un alt comunicat, diplomația de la Moscova a denunțat 'degradarea situației' în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și 'campania de persecuție frenetică' împotriva membrilor unor delegații care încearcă normalizarea relațiilor cu Rusia.

 

Celor 18 deputați care reprezintă la APCE Federația Rusă li s-a ridicat dreptul de vot în aprilie 2014, ca sancțiune după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către acest stat.

 

În replică, delegația rusă boicotează lucrările Adunării, la care nu a mai participat de peste trei ani.

 

Comunicatul Moscovei precizează totuși că, 'în același timp, Federația Rusă își continuă activitatea semnificativă în Consiliul Europei'.

 

APCE nu dispune de putere legislativă, dar are ca misiune favorizarea dialogului, mai ales în materie de democrație și drepturi ale omului. Cei 318 membri ai Adunării, proveniți din parlamentele naționale ale celor 47 de state membre, se reunesc în patru sesiuni plenare pe an la Strasbourg.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22