Pe aceeași temă
Desi lansat oficial abia in 2006 de catre principalul ideolog al Kremlinului, Vladislav Surkov, in cadrul unei intalniri cu membrii partidului puterii Edinaya Rossya, conceptul de "superputere energetica" a fost asumat si promovat de Rusia inca de la inceputul primului mandat prezidential al lui Putin. Potrivit noului lider de la Kremlin, resursele strategice, printre care se numara petrolul si gazele naturale, sunt nu doar o garantie a modernizarii economice a tarii, dar si un factor important pentru intarirea pozitiilor Rusiei pe scena internationala.
Odata ce a fost asumata aceasta viziune normativa, Rusia a declansat o campanie agresiva pentru afirmarea statutului de superputere energetica. in interiorul tarii, aceste masuri au insemnat revenirea in forta a statului in sectorul energetic prin "renationalizarea" operatorilor privati de succes ( Yukos si Sibneft fiind cazuri deja clasice in acest sens) si incercari de transformare a Gazprom, Rosneft si RAO ES in jucatori globali pe piata energetica mondiala. Pe plan extern, Rusia s-a angajat intr-o competitie pentru pastrarea controlului asupra fluxurilor energetice si infrastructurii de distributie din spatiul ex-sovietic si a initiat dialogurile energetice cu SUA si UE.
Rusia, in calitate de "superputere energetica" imaginata, a atins "varful de forma" in 2006. In timp ce Gazprom a intrat in top 10 al celor mai mari companii din lume, Rosneft a inceput cu succes listarea actiunilor sale pe Bursa de Valori din Londra, iar RAO ES a incheiat o serie de contracte avantajoase cu China. Incurajat de efectele pe care le-a produs "razboiul gazelor" cu Ucraina asupra partenerilor europeni, Kremlinul refuza sa ratifice Carta Energetica si avanseaza in cadrul summit-ului G 8 din St. Petersburg o strategie pentru asigurarea securitatii energetice globale. De asemenea, autoritatile ruse au sporit presiunea asupra investitorilor straini in vederea preluarii pachetului majoritar in proiectele gestionate de acestia pe teritoriul Rusiei. Drept urmare, Kremlinul, prin intermediul GosPrirodNadzor, declanseaza o serie de anchete pentru presupusele incalcari ale normelor ecologice de catre ExxonMobil, Total, Shell si TNK-BP, amenintand cu suspendarea licentelor eliberate de guvernul rus. In cea mai recenta actiune, Moscova incearca sa obtina controlul asupra singurei conducte private din Rusia care leaga exploatarile petroliere din Kazahstan cu portul rus de la Marea Neagra – Novorossisk.
"Succese imediate" in sectorul energetic au determinat o stare de euforie printre elite ruse. Sentimentul predominant este ca, dupa o grea incercare istorica, care nu a fost prima in lunga existenta a acestui stat, Rusia in sfarsit a inceput sa-si recastige forta atat in tara, cat si in afara ei, devenind mai puternica in interior, independenta si mai increzatoare in exterior. Toate acestea au reconfirmat, in opinia Kremlinului, corectitudinea alegerii facute, si anume renasterea Rusiei, de data aceasta, in calitate de "superputere energetica". In acelasi timp, impresionati de "performantele" Rusiei, unele voci in spatiul european au indemnat la "o noua intelegere" cu vecinul rasaritean. Simplificand, aceasta ar presupune garantarea stabila a livrarilor de gaze spre Europa, in schimbul trecerii cu vederea a derapajelor democratice din Rusia si acceptarii unui rol hegemonic al Moscovei in spatiul CSI.
Infrastructura si capacitate de productie
Insa optimismul prematur al Rusiei si cochetarea unor europeni cu ideea "noii intelegeri" se bazeaza pe o analiza superficiala a situatiei din sectorul energetic rus si omit o serie de factori si tendinte deja vizibile care fac ca aceasta strategie sa fie nesustenabila pe termen mediu si lung. Acestea sunt legate partial de limitarile impuse de infrastructura si, in cea mai mare parte, de capacitatea de productie a Rusiei.
In ceea ce priveste infrastructura, cresterea cantitatilor de petrol (in perioada 2000–2004) destinate exporturilor nu a fost urmata de sporirea substantiala a capacitatilor de transport. Ineficienta companiei de stat Transnefti – gestionara conductelor de petrol – in promovarea noilor rute de export i-a determinat pe operatorii privati sa apeleze la solutii alternative. Un exemplu in acest sens poate fi reorientarea unor companii ruse (Rosneft si Lukoil) spre conducta kazaha Atasu-Alashankou pentru a livra petrol pe piata chineza, atat timp cat constructia unei conducte ruse din Siberia este inca in faza de proiect.
Situatia nu este imbucuratoare nici in privinta starii intregii retele de distributie de petrol si gaze, care functioneaza la limita capacitatilor sale. Nici Transnefti, care gestioneaza 50.000 km de conducte, nici Gazprom, proprietar al imensei retele de distributie, nu s-au preocupat serios de modernizarea sau intretinerea cuvenita a infrastructurii in ultimii zece ani. Drept urmare, numarul incidentelor legate de conducte creste in fiecare an. Explozia din ianuarie 2006, din cauza careia livrarile de gaze catre Georgia si Armenia au fost sistate pentru cateva zile, confirma starea deplorabila a retelei de transport al resurselor.
In acelasi timp, sunt semnale alarmante in legatura cu abilitatea Rusiei de a mentine nivelul de productie si exportul de gaze, petrol si energie electrica pe termen mediu si lung. Potrivit oficialilor Agentiei Internationale pentru Energie, etapa cresterii stabile a productiei de petrol s-a incheiat in Rusia. Din cauza neglijarii programelor investitionale in noile exploatari, Rusia va putea intra intr-un nou ciclu de crestere nu mai devreme de 2014. Acest lucru va fi posibil cu conditia ca Rusia sa poata atrage investitii semnificative pentru modernizarea sectorului petrolier. in domeniul energiei electrice, RAO ES se confrunta cu degradarea rapida a infrastructurii si reducerea constanta a capacitatilor de productie. In comparatie cu inceputul anilor ’90, investitiile in acest sector s-au redus de trei ori, iar capacitatea de productie a scazut de patru ori. In consecinta, catre anul 2015, 62% dintre unitatile generatoare de curent electric si energie termica nu vor mai fi functionale. Toate acestea in conditiile in care, potrivit oficialilor de la MinPromEnergo, consumul de curent electric va creste cu 5–6% pe an.
Cu probleme mai grave se confrunta producatorii de gaze naturale. Vechile exploatari din perioada sovietica se epuizeaza rapid, iar ritmul de descoperire a unora noi si, mai ales, al conectarii lor la retea este foarte lent. Conform estimarilor expertilor de la Institutul pentru Politici Energetice, productia celor mai mari exploatari ale Gazprom s-a redus cu 20% in ultimii 6 ani. Chiar si cu numeroase achizitii noi in spatiul CSI si preluarea controlului asupra producatorilor privati din Rusia (recenta achizitie in desfasurare fiind Novatek), Gazprom inca nu a atins nivelul de productie inregistrat in 1999. De asemenea, organizatiile internationale in domeniu estimeaza ca Gazprom nu va fi capabil sa inaugureze noile puturi de gaze pana in 2010 sau chiar pana 2015, din cauza investitiilor infime in descoperirea noilor exploatari.
Descoperirea noilor zacaminte necesita timp, investitii si tehnologii pentru lucrari in conditii climaterice extreme, iar Rusia nu dispune de acestea. In raportul prezentat presedintelui Putin cu privire la evolutia sectorului energetic, se estimeaza ca, pentru a compensa declinul in productie, Gazprom va trebui sa atraga pana in 2011 investitii in valoare de 300 de miliarde de dolari pentru extractia si transportarea gazelor naturale. Tot in acelasi document se prognozeaza o criza energetica in Rusia. Astfel, potrivit raportului, in 2007 Rusia se va confrunta pentru prima data cu deficitul de gaze, in 2010 acesta va constitui 27,7 miliarde de metri cubi, pentru ca in 2015 sa ajunga la 46,6 miliarde de metri cubi.
Rusia dependenta
Multi experti deja se intreaba de unde va gasi Rusia gaze pentru conducta nord-europeana (pana in Germania) sau cea siberiana (spre China). In prezent, pentru a compensa declinul in productia autohtona si a onora obligatiile contractuale fata de consumatorii europeni, Gazprom deja mizeaza in mare masura pe reexportul gazelor naturale din republicile central-asiatice. Este de asteptat ca dependenta Rusiei fata de partenerii din Asia Centrala sa creasca, din cauza declinului continuu in productia de gaze.
Acest lucru va intari pozitiile Taskentului, Astanei sau Ashabadului in raport cu Moscova. Nu este exclus faptul ca partenerii asiatici sa speculeze reechilibrarea balantei, solicitand majorarea preturilor la gazele exportate in Rusia. Deschizator de drumuri in acest sens a fost Turkmenistanul, care in vara 2006 a amenintat cu sistarea livrarilor de gaze spre Rusia, iar in septembrie a obtinut o crestere de 40% a pretului de export. O oferta mai atractiva poate reorienta in viitor si Kazahstanul in vederea conectarii la conducta caspica de gaze Baku–Tbilisi–Erzerum sau eventuale rute alternative spre China. In acelasi timp, Turkmenistanul deja si-a aratat interesul pentru diversificarea exporturilor de gaze, semnand un acord cu guvernul chinez pentru constructia conductei directe care va lega cele doua tari.
In concluzie, luand in considerare situatia din sectorul energetic rus si perspectivele pe termen mediu si lung, conceptul de mare putere energetica avansat de Kremlin este nefezabil. In acelasi timp, incheierea unei "mari intelegeri" cu Rusia, cum sugereaza unii, ar fi egala orbirii strategice din partea europenilor, cu consecinte grave pe termen lung. Pentru a preveni acest scenariu, UE are nevoie urgenta de o politica energetica comuna orientata spre diversificarea importurilor si dezvoltarea surselor alternative de energie. In ceea ce priveste sursele clasice (petrol si gaze), zacamintele din aria Marii Caspice (Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan si Uzbekistan) merita o atentie sporita din partea europenilor, in conditiile competitiei acerbe pentru resursele din regiune cu Rusia, China, Japonia, Coreea de Sud si India. In acest sens, presedintia germana a UE poate constitui un inceput al unui efort sustinut pentru elaborarea unei politici europene comune in zona Marii Caspice. In cazul unei reusite, aceasta ar putea aduce beneficii tangibile, contribuind in mod semnificativ la securitatea energetica a UE.
( Subtitlurile apartin redactiei)
