Pe aceeași temă
Rusia a semnat deja un astfel de acord cu Kazahstanul, acesta fiind ratificat în luna mai a anului trecut. Forțele sistemului comun de apărare antiaeriană vor fi conduse de un comandant numit de președinții Rusiei și Kazahstanului, la propunerea miniștrilor apărării din cele două țări, transmite Agerpres.
Rusia are în vedere crearea unei zone de apărare antiaeriană, care să apere atât frontierele occidentale ale Rusiei, cât și pe cele ale partenerilor săi din cadrul OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă — Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan). Structura se formeaza ca o contrapondere la NATO. În cadrul acordurilor preconizate cu statele OTSC, Rusia ar urma să livreze acestora noi sisteme antirachetă, scrie lenta.ru.
Șeful statului rus declara marți că Rusia 'va iniția contramăsuri' în vederea întăririi potențialului forțelor sale strategice nucleare, în condițiile în care SUA își desfășoară sistemul lor de apărare antirachetă. 'Rusia va iniția contramăsurile necesare în vederea întăririi potențialului forțelor sale strategice nucleare. Vom lucra și la un sistem propriu de apărare antirachetă', a afirmat Vladimir Putin.