Pe aceeași temă
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că John Kerry va ajunge în Turcia pe 24 august. În plus, potrivit şefului diplomaţiei turce, vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, ar putea efectua o vizită separată în Turcia.
În urma tentativei de lovitură de stat, Turcia a cerut Statelor Unite extrădarea clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de coordonarea complotului militar.
Turcia riscă excluderea din NATO în cazul abandonării principiilor democratice şi nerespectării statului de drept, avertiza pe 18 iulie John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, citat de site-ul publicaţiei The Washington Post.
***După participarea la reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor UE, desfăşurată la Bruxelles, secretarul de Stat american a reiterat, pe 18 iulie, susţinerea pentru Administraţia din Turcia, dar a atras atenţia în privinţa respectării normelor democratice.
"Şi Alianţa Nord-Atlantică are condiţionalităţi privind respectarea principiilor democratice", a declarat John Kerry, după ce Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a avertizat statul turc în privinţa reintroducerii pedepsei cu moartea. Ea a subliniat că UE respinge în mod categoric ţările ce susţin reintroducerea pedepsei cu moartea.