Pe aceeași temă
Realizarea neîntârziată a conductei Nabucco este esenţială pentru securitatea energetică a UE.
Proiectul gazoductului Nabucco a fost conceput la Viena în 2002 cu intenţia de a crea un traseu alternativ pentru aprovizionarea Europei cu gaze naturale din bazinul Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu. Demararea proiectului a fost amânată în repetate rânduri până în iulie 2009, când reprezentanţii statelor implicate în tranzit au semnat, la Ankara, un acord pentru construirea conductei. Din motive geostrategice, proiectul este susţinut atât de Uniunea Europeană, cât şi de Statele Unite. Conducta va costa în jur de 8 miliarde de euro, va avea un parcurs de 3.300 km şi va trece din Azerbaidjan prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, până în Austria. Iniţial, conducta va fi aprovizionată cu gaze din Azerbaidjan, Turkmenistan şi Irak. Ulterior, Kazahstan, Iran şi Egipt s-ar putea conecta la gazoduct ca furnizori. Construcţia conductei va dura cel puţin 5 ani.
În prezent, Rusia furnizează 40% din consumul de gaze din Europa Centrală şi de Est. Majoritatea conductelor spre Vest trec prin Ucraina. Evitând teritoriul Rusiei, conducta Nabucco ar diminua monopolul energetic şi posibilitatea de şantaj ale Moscovei în relaţiile cu statele europene importatoare şi ar preveni stabilirea unui preţ necompetitiv la discreţia companiei ruse de stat Gazprom.
Proiectul Nabucco, preconizat să fie completat în 2014, a fost tergiversat şi sabotat de fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi de premierul italian Silvio Berlusconi, care s-au solidarizat cu Gazprom şi au promovat activ interesele Moscovei. În 2006, Gazprom a propus construcţia unei conducte de gaze cu traseu similar care, rivalizând cu proiectul Nabucco, i-ar diminua şansele de realizare. Acest proiect, denumit South Stream, ar conecta portul rus Beregovaia, pe sub Marea Neagră, cu portul bulgar Varna şi ar traversa, prin Serbia şi Ungaria, spre Austria. O derivaţie a conductei South Stream ar trece prin Bulgaria şi Grecia până în Italia. Gazprom a obţinut deja acordul Bulgariei, Serbiei, Greciei şi Italiei pentru proiect. Deocamdată, finanţarea şi sursele de gaze pentru realizarea acestui gazoduct rămân nerezolvate.
Făcând eforturi uriaşe să deraieze proiectul Nabucco, Moscova a lansat informaţii dubioase conform cărora Turkmenistanul nu ar avea suficiente rezerve ca să satisfacă promisiunile de export anual făcute Rusiei, Chinei şi Iranului. Deci, nu ar putea să participe şi la gazoductul Nabucco. Sugerând potenţialilor investitori că Nabucco nu ar avea suficienţi furnizori ca să justifice construcţia, Gazprom speră să torpileze finanţarea proiectului.
Până acum, Turkmenistanul nu a putut exporta gaze decât prin Rusia. Mass-media din Moscova şi compania Gazprom pretind că Turkmenistanul şi Azerbaidjanul s-au obligat să furnizeze Rusiei întreaga lor producţie de gaze. Dar contractul cu Turkmenistan este renegociabil, iar pentru Azerbaidjan nu există un contract legal. Evaluarea zăcămintelor de gaze de către experţi ai unor firme occidentale independente au raportat că Turkmenistanul are suficiente rezerve de gaze naturale, comparabile cu 80% din cele ale Rusiei. Deci, suficient ca să alimenteze şi conducta Nabucco. Azerbaidjanul şi Turkmenistanul au promis că îşi vor rezolva divergenţele cu privire la demarcarea graniţelor maritime în Marea Caspică şi că vor participa împreună la livrarea gazelor pentru Nabucco.
Ministrul pentru Energie al Turciei, Taner Yildiz, şi-a asigurat partenerii că va convinge Azerbaidjanul, cu care are relaţii excelente, să participe la proiectul Nabucco şi să furnizeze 8 miliarde de metri cubi de gaze anual la gazoduct, imediat după intrarea lui în funcţiune.
Deoarece conducta de gaze Nabucco va parcurge două treimi din traseu prin Turcia, Ankara a insistat iniţial ca Turcia să obţina discreţionar 15% din volumul de gaze naturale care vor trece prin conducta Nabucco. La presiunea UE, Turcia a renunţat la această revendicare exorbitantă şi a acceptat, în schimb, un tarif substanţial pentru tranzit. Separat, Turcia a negociat cu guvernanţii de la Teheran şi a propus Iranului să-şi dezvolte depozitele naturale de gaze şi să contribuie, direct sau indirect, prin Turcia, la conducta Nabucco. Participarea directă a Iranului la gazoduct ar fi extrem de utilă pentru asigurarea succesului economic a proiectului. Ceea ce reprezintă un imbold puternic pentru Teheran, Washington şi Bruxelles să-şi aplaneze divergenţele politice.
Moscova nu renunţă la eforturi politice şi economice pentru torpilarea proiectului Nabucco. Konstantin Simonov, şeful fondului naţional rus pentru securitate energetică, a desconsiderat importanţa acordului de la Ankara din iulie 2009, pe care l-a caracterizat ca fiind „numai un petec de hârtie“. Putin a declarat că va expedia construirea conductei South Stream şi că, astfel, va face ca proiectul Nabucco să nu aibă viabilitate economică.
José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că, fiind obligat să asigure securitatea energetică a UE, va sprijini decisiv proiectul Nabucco şi nu va mai accepta înfrigurarea populaţiei UE în mijlocul iernii, cum s-a întâmplat atunci când Gazprom a sistat aprovizionarea cu gaze spre Europa, din cauza unor neînţelegeri cu Ucraina. UE a alocat deja 200 de milioane de euro pentru demararea iniţială a proiectului şi a promis să participe cu fonduri adiţionale în următorii ani. Fostul ministru de Externe german Joschka Fischer s-a dedicat cu entuziasm realizării proiectului Nabucco.
Liderii statelor din UE şi-au dat seama că dependenţa energetică exclusivă faţă de Rusia este dăunătoare atât strategic, cât şi economic. Cu toate acestea, Moscova, având încă o influenţă considerabilă în fostele republici sovietice din Asia Centrală, se va opune cu înverşunare eforturilor de diminuare a monopolului companiei Gazprom asupra aprovizionării Europei cu gaze naturale.
Unii analişti cred că Moscova va încerca să destabilizeze coridorul de tranzit proiectat pentru gazoductul Nabucco în Caucaz. Rusia a furnizat recent Armeniei armament în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Considerând că o mare parte dintre aceste arme vor ajunge în regiunea Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a condamnat înarmarea masivă a Armeniei de către Rusia.
Reinflamarea conflictului nerezolvat din Nagorno-Karabah, ca şi relaxarea relaţiilor dintre Armenia şi Turcia ar putea destabiliza Azerbaidjanul, principalul furnizor iniţial al conductei Nabucco. Invazia Georgiei de către armata Rusiei din august 2008 a demonstrat vulnerabilitatea culoarului de transport prin Caucaz şi incapacitatea UE şi SUA de a proteja traseul gazoductului.
Completarea în 2005 a conductei de gaze SCP (South Caucasus Pipeline), evitând Rusia, a contribuit parţial la diversificarea surselor de gaze pentru Turcia şi pentru sudul Europei. În paralel cu proiectul Nabucco, se preconizează şi construirea unei conducte de gaze pe sub Marea Caspică, prin care Kazahstanul, Uzbekistanul şi Turkmenistanul, conectate la Baku, ar putea contribui direct şi substanţial la livrarea de gaze spre Europa prin Nabucco. Un alt proiect propus de Ucraina în 2005, denumit White Stream, încă în stadiu de evaluare, ar crea o derivaţie a gazoductului SCP prin Georgia şi Ucraina, cu extensii viitoare spre Polonia şi Lituania.
Obţinând venituri importante din taxele de tranzit, România ar beneficia considerabil în urma creării de coridoare alternative pentru exportul de gaze naturale din bazinul Mării Caspice în Europa. Prin construirea de terminale specializate şi prin amenajarea infrastucturii de depozitare, România ar putea deveni un centru important de distribuire a gazelor în Europa.
Ca să-şi acopere consumul intern de gaze în următorii 25 de ani, Europa va trebui să importe suplimentar între 200 şi 300 de miliarde de metri cubi de gaze anual. Ceea ce reprezintă mult mai mult decât capacitatea maximă a gazoductelor proiectate.
Realizarea neîntârziată a conductei Nabucco este esenţială pentru securitatea energetică a UE. Europenii trebuie să ia în considerare şi alte surse alternative de aprovizionare cu gaze şi coridoare de transport care să nu fie sub controlul firmei Gazprom, care să concureze cu gazul importat din Rusia şi care să satisfacă în viitor necesităţile energetice ale Europei. //
