Pe aceeași temă
Conflictul din Ucraina a determinat clienții din Uniunea Europeană să își reducă achizițiile de energie rusă, în timp ce G7 și UE încearcă să impună un plafon de preț pentru petrolul și gazele rusești.
„O astfel de decizie unilaterală este, bineînțeles, o încălcare a contractelor existente, ceea ce ar duce la o încetare a livrărilor”, a declarat Miller la televiziunea de stat.
Recent, șeful gigantului energetic rusesc Gazprom a avertizat țările europene cu privire la consecințele renunțării la energia provenită din Rusia, susținând că nu-i „nicio garanție” că Europa ar supraviețui acestui sezon de iarnă, bazându-se pe rezervele sale actuale de gaz, potrivit CNN.
Luna trecută, președintele Vladimir Putin a amenințat că va întrerupe livrările de energie dacă vor fi impuse plafoane de preț, avertizând Occidentul că va fi „înghețat” precum coada lupului dintr-un celebru basm rusesc.
Tăierea livrărilor din Rusia, al doilea mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită și primul exportator mondial de gaze naturale, ar zgudui piețele energetice globale, lăsând economia mondială să se confrunte cu prețuri și mai mari la energie.