Simona Halep va fi numărul unu mondial; prima româncă lider mondial WTA VIDEO

E.b. | 07.10.2017

Jucătoarea română de tenis Simona Halep va fi numărul unu mondial de luni, după ce s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, sâmbătă, în urma victoriei cu 6-2, 6-4 în fața letonei Jelena Ostapenko.

Pe aceeași temă

  

Halep devine prima româncă lider mondial WTA și a 25-a de la introducerea clasamentului mondial.

 

Simona Halep a mai avut de trei ori în acest sezon șansa de a lider WTA, dar le-a ratat, în finala de la Roland Garros (pierdută în fața Jelenei Ostapenko), în sferturi la Wimbledon (cu Johanna Konta) și în finala de la Cincinnati (cu Garbine Muguruza), conform Agerpres.

 

Halep a reușit și un al treilea lucru la Beijing, după calificarea în finală și poziția de lider WTA, luându-și revanșa în fața letonei, care câștiga finala dramatică de la Roland Garros anul acesta, cu cu 4-6, 6-4, 6-3.

 

Simona Halep (26 ani, 2 WTA), a doua favorită a turneului, s-a impus într-o oră și 15 minute în fața balticei (20 ani, 8 WTA), reușind 5 ași, în timp ce Ostapenko a avut 4 ași și 4 duble greșeli.

 

Halep a început excelent partida, cu un break la zero, apoi și-a consolidat avantajul și a depășit cu bine un moment de cumpănă, la 3-2, când letona a avut o minge de break. Simona s-a desprins la 5-2, reușind un nou break la capătul unui ghem de circa 11 minute, când care a ratat primele patru mingi de break. Halep a încheiat setul cu un ghem alb, 6-2.

 

În actul secund, Ostapenko a evoluat mai bine în prima parte și sa mers cap la cap până la 2-2, atunci când Halep a făcut break. Au urmat moment mai slabe ale româncei, care și-a cedat apoi serviciul, iar Ostapenko a trecut la cârmă, 4-3, după un ghem la zero. Halep a revenit și egalat, 4-4, iar apoi a reușit un break decisiv, după o dublă greșeală a adversarei. Halep a încheiat meciul cu un ghem la zero, 6-4.

 

Halep și-a asigurat 636.300 dolari și 650 de puncte WTA, urmând să joace în finală cu învingătoarea dintre Petra Kvitova (Cehia) și Caroline Garcia (Franța).

 

Halep a ajuns la a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obținut șase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar anul acesta a câștigat la Madrid.

 

Halep a mai jucat 11 finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros și Cincinnati

 

WTA i-a dedicat Simonei un videoclip special, după meci 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22