Sondajele dau ca sigura victoria Angelei Merkel la al patrulea mandat de cancelar

Dora Vulcan | 25.11.2016

Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, se situează pe primul loc în preferinţele electoratului german, arată un sondaj citat Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

 

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) sunt creditate cu 36% din voturi, în creştere cu 2% comparativ cu sondajul precedent, relevă un studiu ZDF-Politbarometer.

 

 

Pe locul al doilea se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), cu 21%.

 

 

Alianţa formată din CDU/CSU şi SPD se află în prezent la guvernare în Germania.

 

 

Pe locul al treilea este partidul de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD), cu 13%, urmat de Partidul Verzilor, cu 11%, de Die Linke (stânga), cu 10%, şi de Partidul Democraţilor Liberi (FDP, liberal), cu 5%.

 

Angela Merkel a anunţat recent că va candida din nou pentru postul de lider al Uniunii Creştin-Democrate şi, implicit, pentru al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. Decizia este susţinută de 64% dintre alegători, arată sondajul.

 

În cazul în care Angela Merkel ar candida pentru postul de cancelar împotriva actualului lider SPD, Sigmar Gabriel, actualul şef al Guvernului ar fi preferat de 63% dintre germani, în timp ce actualul vicecancelar ar primi 25%. Dacă din partea SPD ar candida Martin Schulz, Angela Merkel ar obţine 47%, iar actualul preşedinte al Parlamentului European 39%.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22