Pe aceeași temă
”Pentru a îndeplini acest angajament, luăm în considerare întreaga gamă de căi legale către Statele Unite”, a spus oficialul, referindu-se la programul pentru acceptarea refugiaţilor din SUA, liberarea condiţionată, precum şi la vizele temporare sau de imigrare pentru SUA.
Casa Albă nu va trebui să ceară Congresului să extindă plafonul actual al refugiaţilor anuali – care este în prezent stabilit la 125.000 pentru anul fiscal 2022, deoarece este mai degrabă un ”angajament pe termen lung” şi vor exista alte căi de intrare în SUA pentru mulţi dintre refugiaţii ucraineni, a mai precizat oficialul american.
”Încă avem o capacitate semnificativă din cifra de 125.000 de refugiaţi anual, deci în prezent nu ne imaginăm necesitatea de a depăşi această cifră”, a mai spus el.
Oficialul a explicat că administraţia lucrează la extinderea şi dezvoltarea de noi programe cu ”accent pe primirea ucrainenilor care au rude în Statele Unite”.
Se va pune accent pe protejarea categoriilor vulnerabile, inclusiv membri ai comunităţii LGBTQI+, cei cu nevoi medicale, jurnalişti şi resortisanţi din ţări terţe.
”Deschizându-ne ţara acestor persoane, vom ameliora presiunea asupra ţărilor gazdă europene, care în prezent îşi asumă o responsabilitate foarte mare”, a adăugat oficialul.