Statul major ucrainean: Rusia pregătește o agresiune largă împotriva Ucrainei

Dora Vulcan | 19.10.2019

Federaţia Rusa se pregăteşte pentru o agresiune militară la scară largă împotriva Ucrainei, nu numai de-a lungul liniei de contact (Donbas), ci de-a lungul întregii linii de frontieră ruso-ucrainene.

Pe aceeași temă

Declarația aparține șefului adjunct al Statului Major al armatei ucrainene, Aleksii Taran, și a fost făcută într-un interviu acordat publicaţiei locale Tyzhden.ua, potrivit agenţiei ucrainene de presă Ukrinform, preluată de Agerpres.

"Rusia se pregăteşte de o agresiune militară pe scară largă. Aceste planuri sunt destul de evidente. Forţele armate ale Ucrainei se pregătesc să respingă agresiunea armată de-a lungul întregii frontiere a Ucrainei" cu Rusia, a declarat Aleksii Taran, şeful Direcţiei principale de formare militară a armatei ucrainene.

Potrivit acestuia, ofensiva rusă ar viza nu doar linia de contact din Donbas, ci chiar "graniţa cu Belarus şi mai departe zona de lângă Crimeea în Basarabia" de sud (regiunea Odesa).

"Avem astăzi un număr suficient de organisme de comandă şi control pregătite şi care sunt capabile sa planifice şi să gestioneze trupele în aceste zone importante", a spus Taran.

În interviu, el a menţionat că, din 2014, Ucraina consolidează capabilităţile unităţilor sale militare pentru a putea "respinge" o eventuală "agresiune armată la scara largă' din partea Rusiei.

"Rezultatul acestui efort poate fi văzut pe hartă: linia de contact este stabilizată, avansarea în continuare a agresorului este imposibilă', a adăugat înaltul responsabil militar ucrainean.

La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, vorbind la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU de la New York, a acuzat Rusia de agresiune, aminteşte portalul rusesc RBC.ru.

La 1 octombrie, reprezentanţii Grupului de contact tripartit au convenit retragerea trupelor de ambele părţi de la linia de contact din Donbas, din zona localităţilor Petrovsk şi Zolotoi, care trebuia să înceapă la 7 octombrie.

Ministrul de externe ucrainean Vadim Pristaiko a declarat că retragerea forţelor ucrainene nu poate fi realizată din cauză că rebelii continuă să tragă în continuare asupra poziţiilor ucrainene.

În ultimele săptămâni, la Kiev au avut loc ample manifestaţii de protest împotriva aplicării aşa-numitei "formule Steinmeier" de reglementare a conflictului din Donbas, care implică acordarea unui statut special permanent Donbasului şi organizarea alegerilor în teritoriile controlate de rebelii proruşi.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea în special militară a rebelilor separatişti din estul Ucrainei, unde conform mai multor dovezi prezentate de autorităţile ucrainene ar exista şi militari ruşi, ceea Moscova neagă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22