Pe aceeași temă
Decizia acestuia vine la mai puţin de două săptămâni după ce s-a implicat într-o încăierare cu un alt membru de partid, care a dus la internarea sa în secţia de neurologie a spitalului din Strasbourg, transmite Reuters, preluată de News.ro.
”Cu multă tristeţe şi regret vă anunţ că renunţ la candidatura mea pentru conducerea partidului şi îmi depun demisia din UKIP. Cred într-o formaţiune politică puternică, care va ţine executivul cu picioarele pe cărbuni încinşi şi se va asigura că acesta va aduce Brexitul. Totuşi, am ajuns la concluzia că UKIP nu poate să fie condus în absenţa lui Nigel Farage”, a declarat Woolfe.
De asemenea, europarlamentarul britanic a anunţat că a primit tratament de la medici pentru convulsii, paralizie temporală şi pierderea sensibilităţii la nivelul feţei şi corupului după evenimentele din Parlamentul European de la Strasbourg. Steven Woolfe a susţinut că a depus o plângere penală la autorităţile franceze, după ce a fost lovit cu pumnul de europarlamentarul UKIP Mike Hooken.
Însă, Hooken a dezminţit public că l-ar fi lovit pe Woolfe.
Europarlamentarul Steven Woolfe a precizat că formaţiunea antiimigraţionistă este zguduită de ”lupte interne şi de războaie prin proxy între tabere rivale”. Acesta a precizat că după ce se recuperează complet din punct de vedere medical îşi va continua activitatea din postura de europarlamentar independent până la ieşirea Marii Britanii din UE.