Stoltenberg, secretar general al NATO: cu ochii pe flancul estic

Dora Vulcan | 08.07.2016

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat vineri că o brigadă românească urmează să fi transformată într-una multinaţională, pentru a întări prezenţa NATO în sud-estul Europei.

Pe aceeași temă

 

 

În cadrul unui discurs susţinut înainte de summitul NATO de la Varşovia, Stoltenberg a prezentat provocările la care Alianţa Nord-Atlantică trebuie să răspundă, prefigurând principalele subiecte de discuţie de la summit. Oficialul NATO a declarat că în cadrul summitului vor fi luate decizii care au drept scop să consolideze "apărarea colectivă şi capacitatea de descurajare. Şi pentru a proiecta stabilitate dincolo de frontierele noastre."

 

 

"Astăzi, vom decide să întărim prezenţa noastră pe flancul de est al Alianţei. În Estonia, Letonia, Lituania şi, aici, în Polonia, vom desfăşura, prin rotaţie, batalioane multinaţionale în fiecare dintre aceste state", a mai spus Stoltenberg, care a adăugat că, de asemenea, transformarea brig[zii româneşti într-una multinaţională va consolida prezenţa în zona de sud-est a Alianţei Nord-Atlantice".

 

"Summitul de la Varşovia are loc într-un moment definitoriu în istoria Alianţei noastre. Cu ameninţări imprevizibile şi provocări complexe din mai multe direcţii. NATO a răspuns. Am iniţiat o consolidare a apărării noastre colective şi de descurajare. Cea mai semnificativă de la sfârşitul Războiului Rece", a spus Stoltenberg

 

Oficialul a vorbit pe larg şi despre relaţiile cu Moscova, reiterând faptul că Alianţa Nord-Atlantică doreşte un "dialog constructiv şi semnificativ cu Rusia".

 

"NATO nu caută confruntarea. Noi nu vrem un nou Război Rece. Războiul Rece este istorie. Şi ar trebui să rămână istorie. Vom continua să cautăm să avem un dialog constructiv şi semnificativ cu Rusia. Pentru a face clare intenţiile noastre. Pentru a soluţiona orice neînţelegeri. Şi pentru a reduce riscul de incidente militare sau accidente care ar putea scăpa de sub control. Rusia este cel mai mare vecin şi o parte integrantă a securităţii europene. Aşa că un dialog continuu este esenţial", a mai spus secretarul general al NATO.

 

Oficialul a mai precizat că NATO îşi va reconfirma "angajamentul faţă de partenerii noştri din est - Ucraina, Georgia şi Republica Moldova - pentru a le ajuta să reziste presiunilor externe şi pentru a le permite să ducă la bun sfârşit reformele".

 

În cadrul discursului său, Stoltenberg a atins şi subiectul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în urma referendumului din data de 23 iunie.

 

"Deşi Brexitul va modifica relaţiile Marii Britanii cu UE, totuşi nu va afecta poziţia importantă a Regatului Unit în cadrul NATO. Unitatea şi cooperarea dintre NATO şi UE rămân la fel de importante ca întodeauna. În ultimii ani, lumea s-a schimbat dramatic. Şi noi continuăm să ne schimbăm odată cu ea," a concluzionat înaltul oficial NATO.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22