SUA au recomandat Kievului să contraatace concentrat după ce au efectuat simulări comune de luptă

L. G. | 01.09.2022

Ajutorul militar al SUA pentru Ucraina a cuprins simulări ale luptelor și exerciții analitice pentru ca comandamentul de la Kiev să-și aleagă nivelul de forțe necesare pentru diferite scenarii.

Pe aceeași temă

Aceste discuţii au cuprins implicarea în simulări de luptă cu Kievul, au spus sursele, referindu-se la exerciţii analitice menite să ajute partea ucraineană să înţeleagă ce niveluri de forţe ar trebui să strângă pentru a avea succes în diferite scenarii.

SUA au îndemnat Kievul, în faza de pregătire a actualei contraofensive ucrainene, să menţină operaţiunea limitată atât în ceea ce priveşte obiectivele sale, cât şi dimensiunile în plan teritorial, pentru a evita supraextinderea şi blocarea pe mai multe fronturi, au declarat mai mulţi oficiali americani şi occidentali şi surse ucrainene pentru CNN.

Ucrainenii au avut în vedere iniţial o contraofensivă mai largă, dar şi-au restrâns misiunea spre sud, în regiunea Herson, în ultimele săptămâni, au declarat oficialii americani şi ucraineni.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat pentru CNN că „Statele Unite au un dialog de rutină militar-militar la mai multe niveluri cu Ucraina. Nu vom comenta specificul acestor angajamente. În general, le oferim ucrainenilor informaţii pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine. ameninţările cu care se confruntă şi a-şi apăra ţara împotriva agresiunii ruse. În cele din urmă, ucrainenii iau deciziile finale pentru operaţiunile lor".

Oficialii cred că acum există o paritate crescută între armatele ucrainene şi cele ruse. Dar oficialii occidentali au ezitat să eticheteze operaţiunea ucraineană în curs de desfăşurare - care părea să înceapă luni în provincia sudică Herson - ca fiind o adevărată „contraofensivă”.

Cât de mult succes va avea Ucraina în recâştigarea teritoriului pierdut rămâne o întrebare deschisă, spun surse familiare cu cele mai recente informaţii pentru CNN. Oficialii ucraineni au spus deja că această ofensivă va fi probabil o operaţiune lentă şi că frigul iernii ar putea determina unele întreruperi ale luptelor.

Cu toate acestea, există un sentiment distinct printre consilierii americani şi occidentali ai Ucrainei că armata ucraineană este pe picior de egalitate cu Rusia, mai mult decât se credea chiar şi cu doar câteva luni în urmă, au declarat mai mulţi oficiali pentru CNN. Rusia încă menţine un număr superior de militari şi de artilerie.

Dar capacităţile ucrainene, susţinute de armamentul şi antrenamentele occidentale sofisticate, au atenuat un decalaj important, spun oficialii -- în special Sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate sau HIMARS, pe care Ucraina le-a folosit pentru a lansa atacuri în spatele frontului rusesc în ultimele luni.

„Arată ce poate face pregătirea susţinută şi furnizarea de arme atunci când forţa este foarte motivată şi capabilă în angajarea sa”, a declarat pentru CNN un înalt oficial NATO.

O altă sursă militară americană a spus-o mai direct: Ucraina a compensat avantajul Rusiei cu „competenţa” sa.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22