Pe aceeași temă
Un gest de transparență, consideră mnifestanţii, pe care miliardarul refuză să-l întreprindă, transmite AFP, preluată de Agerpres.
La Washington, mai multe mii de oameni au mărșăluit pe Pennsylvania Avenue, plecând de la Capitoliu, strigând "Rușine!" la trecerea pe sub ferestrele hotelului Trump.
Ei afișau pancarte cu texte precum "Ce ascunzi?" sau insinuând conflictele de interese cu Rusia, iar organizatorii au adus un mare Donald Trump gonflabil în formă de pui, pentru a simboliza presupusa spaimă a președintelui american.
Alte mii de persoane au manifestat de asemenea în New York, Philadelphia, Boston, Seattle, San Francisco, Los Angeles și în alte orașe americane.
La Berkeley, de cealalta parte a Golfului San Francisco, ciocniri au avut loc intr-un parc, intre sustinatori ai presedintelui si adersari de-ai sai, iar 21 de persoane au fost arestate, potrivit ziarului Los Angeles Times.
Demonstrațiile au fost organizate simbolic la câteva zile de data limită, 18 aprilie, a declarațiilor de venit pentru 2016 în Statele Unite.
Toți președinții și candidații recenți la Casa Albă și-au publicat declarațiile fiscale într-unul sau mai mulți ani, o tradiție care vizează identificarea unor eventuale conflicte de interese.
Legea nu obligă în prezent decât la publicarea unei declarații financiare care dă o aproximare a patrimoniului, datoriilor și veniturilor, dar nu permite de exemplu verificarea valorii impozitelor plătite.
Această informație are o importanță pentru detractorii liderului de la Casa Albă, căci fostul dezvoltator imobiliar s-a lăudat că a știut să utilizeze toate exceptările de impozit legale pentru a-și reduce la minim evaluarea de impozitare.
Trump își justifică refuzul de a publica aceste documente prin controalele fiscale la care este supus.
"A publica declarația sa de impozit este bara etică cea mai joasă posibil pentru un președinte", a spus manifestanților senatorul democrat Ron Wyden, "și noi vom cere ca el să o atingă".
Președintele american nu se află la Washington în acest weekend, ci la proprietatea sa Mar-a-Lago, din West Palm Beach, în Florida.
Inclusiv acolo, potrivit EFE, au manifestat câteva sute de persoane, circa 700 conform organizatorilor, aceștia purtând pancarte precum "show me the money" (arată-mi banii—n.red.), pentru a-i cere lui Trump să-și publice declarațiile de impozit, la fel cum au făcut predecesorii săi la Casa Albă.