Pe aceeași temă
Bannon, fost confident al preşedintelui şi susţinător al "trumpismului" în ciuda înlăturării sale în vara lui 2017, a declanşat reacţii aprinse odată cu difuzarea, în urmă cu câteva zile, a unor extrase dintr-o carte a jurnalistului Michael Wolff în care el aprecia că Donald Trump Jr. a comis o "trădare" şi un act "antipatriotic" întâlnindu-se cu o avocată rusă în campania electorală din 2016, transmite Agerpres.
Această întâlnire este una din piesele-cheie ale procurorului special Robert Mueller, care anchetează o eventuală înţelegere între echipa Trump şi Rusia pentru influenţarea scrutinului din noiembrie 2016, notează AFP.
"Regret că întârzierea răspunsului meu la informaţia incorectă referitoare la Don Jr. a deturnat atenţia de la reuşitele istorice ale preşedintelui în primul său an de mandat", a declarat Bannon, într-un comunicat transmis site-ului de ştiri Axios.
"Donald Trump Jr. este un patriot şi un bărbat bun", a asigurat Steve Bannon. "El l-a susţinut fără încetare pe tatăl său şi programul care a ajutat la transformarea ţării noastre", a adăugat Bannon.
"Comentariile mele erau îndreptate spre Paul Manafort (care a participat de asemenea la acea întâlnire), un profesionist veteran al campaniilor, cu experienţă şi cunoştinţe despre cum operează ruşii. El ar fi trebuit să ştie că sunt falşi, perfizi, şi nu sunt prietenii noştri. Reiterez, acele comentarii nu erau îndreptate spre Don Jr.", a explicat duminică Bannon, citat de EFE.
Declaraţiile dezminţite duminică au apărut în cartea lui Michael Wolff 'Fire and Fury: inside the Trump White House', care relatează campania victorioasă şi primul an la putere al lui Donald Trump, marcat de o formă de "haos" permanent.
Ele au provocat mânia preşedintelui american, care şi-a acuzat fostul consilier că "şi-a pierdut minţile".