Summitul Trump-Kim Jong-un s-a încheiat cu un eșec. Explicațiile liderului de la Casa Albă

Redactia | 28.02.2019

Summit-ul Trump- Kim s-a încheiat joi mai devreme decât era prevăzut. Prânzul dintre cei doi lideri a fost anulat, iar conferinţa de presă a preşedintelui american a fost mutată cu 2 ore mai devreme.

Pe aceeași temă

În conferința de presă, Donald Trump a anunțat oficial că summitul s-a încheiat cu un eșec, neajungând la un acord cu Kim Jong-un.

Liderul Casei Albe a spus că discuțiile au eșuat din cauza pretențiilor Coreei de Nord de a-i fi ridicate în întregime sancțiunile.

Președintele american a arătat însă că nu s-au făcut suficiente progrese în materie de dezarmare nucleară a Phenianului pentru a fi de acord cu o astfel de cerere.

”Am discutat de sanctiuni, Coreea de Nord a cerut ridicarea integrala a sanctiunilor, au vrut sa scape de sanctiuni, au vrut sa cedeze in anumite zone, insa nu cele pe care le am dorit noi. Am discutat si despre denuclearizare. Am reusit sa ma apropii de viziunea lui. Nu vreau sa comentez asupra specificatiilor, are o anumita viziune, nu coincide cu a noastra, insa e mai apropiata decat acum un an, cu siguranta vom ajunge la un consens, dar a trebuit sa plecam de la masa negocierilor si sa vedem ce se intampla. Coreea de Nord nu va mai face teste nuclare si ale rachetelor, am incredere in el, sper ca va fi adevarat ce a spus, a spus Donald Trump.

De altfel, principalul subiect de discuție al acestui al doilea summit între Donald Trump și Kim Jong-un a fost ideea ca Phenianul să renunțe de tot la armele sale nuclare. Președintele american a mai spus că nu a convenit cu omologul nord-coreean nicio viitoare întâlnire.

Secretarul de Stat american Mike Popmeo a declarat că liderul suprem nord-coreean nu era "pregătit" să îndeplinească cererile impuse de Statele Unite, relatează site-ul postului CNN.

"Nu am reușit să facem ceva care să aibă sens pentru Statele Unite. Cred că președintele Kim spera să facem. I-am cerut să facă mai mult. Era nepregătit pentru acest lucru. Eu sunt încă optimist.

Am făcut progrese și chiar am făcut mai multe progrese când s-au întalnit liderii în ultimele ore, dar nu am ajuns la o opțiune. Știm limitele, știm provocările și, în constinuare, vom lucra. Sunt foarte optimist că liderii au făcut un progres, dar nu au reușit să ajungă la un consens, sperăm să ajungem în săptămânile următoare la un rezultat.", a declarat Pompeo.

Oficialul american a adăugat că va fi nevoie de mai mult timp pentru negocieri.

"Cred că vom continua să lucrăm în următoarele zile și săptămâni pentru a progresa - pentru a obține ce vrea întreaga lume și anume denuclearizarea Coreei de Nord și reducerea riscului pentru oamenii din SUA și restul lumii", a mai declarat Pompeo.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22