Pe aceeași temă
Din august, Juan Carlos locuiește în Emiratele Arabe Unite.
Elena, în vârstă de 57 de ani, și Cristina, în vârstă de 55 de ani, nu fac parte din categoriile persoanelor care au prioritate la vaccinare în Spania și știrea a provocat reacții indignate din partea membrilor guvernului, format din Partidul Socialist și Unidas podemos. Miquel Iceta, ministrul politicilor teritoriale a declarat că acest tip de comportamente provoacă „neîncredere” în instituții.
Cristina este rezidentă în Elveția, iar sora ei Elena, în Spania. Exponenţii partidelor de dreapta au apărat decizia celor două femei de a nu respecta prioritatea de vaccinare acasă. „Nu au luat vaccinul niciunei persoane din Spania”, a declarat José Luis Martinez-Almeida, purtător de cuvânt al Partidului Popular și primar al Madridului.
Casa Regală nu a confirmat și nici nu a dezminţit ştirea, însă a specificat că membrii actualei familii regale – formată din Felipe al VI-lea, soția sa Letizia și fiicele Leonor și Sofia – nu au fost încă vaccinați și își aşteaptă rândul. „Regele nu este responsabil pentru acțiunile surorilor”, au spus surse apropiate monarhului.
Potrivit presei iberice, se pare că şi Juan Carlos, în vârstă de 83 de ani, rege al Spaniei din 1975 până în 2014, ar fi fost deja vaccinat în Emiratele Arabe.
Juan Carlos a părăsit țara vara trecută, după ce a fost implicat într-un scandal pentru presupuse operațiuni fiscale ilegale în străinătate. Fostul rege a returnat autorităților fiscale peste 4,5 milioane de euro pentru impozite neplătite și este cercetat de justiția spaniolă și elvețiană.