Surse: Proiectul de propunere al Comisiei Europene indică prețul maxim de 200 euro/MWh

L. G. | 07.09.2022

UE dorește ca prețul energiei electrice generată nuclear, cărbune sau din surse regenerabile (fără aport de gaze naturale) să fie plafonat la 200 euro/MWh, relatează Financial Times.

Pe aceeași temă

Proiectul de hotărâre al Comisiei Europene consultat de jurnaliștii de la Financial Times, urmărește să prevină agravarea crizei energetice prin reglementarea prețului de vânzare a energiei electrice produse din alte surse decât gaze naturale care nu se supun riscului întreruperii aprovizionării cu gaze naturale..

Proiectul mai spunea că statele membre UE ar trebui să reducă consumul de energie electrică cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf, pe fondul unei crize energetice care se agravează săptămână de săptămână. Au fost menționate, de asemenea, planurile UE de a recupera profitul în exces de la producătorii de energie care nu se bazează pe gaze, pentru a veni în ajutorul consumatorilor ca să își plătească facturile de energie.

Russia's latest move against Europe closed the Nord Stream 1 pipeline. Moscow said the critical NatGas pipeline to Europe wouldn't reopen until the "collective West" lifts sanctions against Russia over its invasion of Ukraine.

Cea mai recentă decizie a Rusiei îndreptată împotriva Europei a fost închiderea conductei Nord Stream 1. Moscova a spus că gazoductul critic către Europa nu se va redeschide până când „Occidentul colectiv” nu ridică sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia sa în Ucraina.

Miniștrii energiei din UE urmează să se întâlnească vineri pentru a discuta despre intervenția istorică pe piața energiei.

„Un proiect de propunere a UE care s-a scurs în presă include un plafon de preț al energiei electrice pentru profiturile inframarginale... Dacă este adevărat, am remarca că este un rezultat mai bun decât se anticipa pentru producătorii de electricitate”, au scris analiștii Jefferies într-o notă adresată clienților.

În urma știrilor, acțiunile companiilor de utilități și de energie regenerabilă au crescut în Europa.

Analistul senior al Credit Suisse, Jens Zimmermann, a declarat că proiectul de propunere pare pozitiv pentru companiile de utilități, cum ar fi „RWE” din Germania.

„Chiar și în condițiile unui plafon de preț, revizuirile în creștere ale EPS (Earnings per share – profit pe acțiune) au devenit acum mai probabile, deoarece previziunile consensuale ale RWE nu s-au bazat niciodată pe prețurile recente ridicate”, a spus Zimmermann.

Analistul RBC Fernando Garcia a spus că diferența de prețuri la energie electrică „este destul de mare, clar peste costul mediat de producere a energiei electrice” și ar putea fi suficient de mare pentru a nu descuraja investițiile viitoare în generatoare non-gaze.

Se pare că planul Comisiei ar putea elimina incertitudinea pentru companiile de utilități.

Financial Time a remarcat că „Mai multe state membre s-au plâns că Bruxelles-ul nu a acționat suficient de repede. Unele, inclusiv Spania și Italia, au făcut presiuni pentru ca Comisia să decupleze piețele de gaz și electricitate”.

Planul în 5 puncte al Comisiei Europene anunțat de Ursula von der Leyen:

  1. Economii inteligente „Ceea ce s-a schimbat este că aprovizionarea globală cu energie este limitată. Acest lucru necesită o reducere inteligentă a cererii. Avem nevoie de o strategie de aplatizare a vârfurilor care determină prețul energiei electrice. Vom propune un obiectiv obligatoriu pentru reducerea consumului de energie electrică la orele de vârf. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a realiza acest lucru”, a spus Von der Leyen.

  2. Prag pe veniturile producătorilor de energie verde „În al doilea rând, vom propune un plafon pe veniturile companiilor producătoare de energie electrică cu costuri reduse. Sursele de energie cu emisii scăzute de carbon realizează venituri neașteptate, care nu reflectă costurile lor de producție. Acum este timpul ca consumatorii să beneficieze de costurile scăzute ale surselor de energie cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi sursele regenerabile. Așa că ne vom propune să redirecționăm aceste profituri pentru a sprijini persoanele vulnerabile și companiile”, a spus șefa CE.

  3. Prag pentru producătorii de combustibili fosili „Același lucru trebuie să fie valabil și pentru profiturile neașteptate ale companiilor de combustibili fosili. Companiile de petrol și gaze au realizat, de asemenea, profituri masive. Prin urmare, vom propune o contribuție de solidaritate pentru companiile de combustibili fosili, pentru că toate sursele de energie trebuie să contribuie la abordarea acestei crize”, a continuat ea. Statele membre ar trebui să investească aceste venituri pentru a sprijini consumatorii vulnerabili și pentru a investi în surse de energie curată, a explicat șefa CE.

  4. Susținerea companiilor de utilități „În al patrulea rând, companiile de utilități energetice trebuie sprijinite pentru a face față volatilității piețelor. Li se solicită în prezent să cumpere la prețuri neașteptat de mari, ceea ce amenință capacitatea de tranzacționare și stabilitatea piețelor”, a spus șefa CE.

  5. Plafon pentru gazul rusesc „Vom propune un plafon pentru gazul rusesc. Obiectivul aici este foarte clar. Trebuie să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei”, a spus von der Leyen. „Munca noastră dă roade. La începutul războiului, 40% din totalul gazului importat venea din Rusia. Astăzi, a scăzut la doar 9% din importurile noastre de gaze”, a adăugat ea. „Sunt vremuri grele. Dar sunt convinsă că europenii au puterea economică, voința politică și unitatea necesare”, a conchis von der Leyen.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22