Pe aceeași temă
Orașul australian Sydney a ieșit din cele 107 zile de blocare, iar restricţiile anti-COVID-19 au fost relaxate, după ce obiectivul de vaccinare cu doză completă a 70% din populația peste 16 ani a fost atins.
Oamenii au făcut coadă la pub-uri și magazine care au deschis luni la miezul nopții special pentru această ocazie. Unii și-au vizitat rudele și prietenii. Regulile Covid au interzis vizitele și călătoriile pe o rază mai mare de 5 kilometri, multe familii fiind în imposibilitatea de a se întâlni.
Acum, cele mai multe restricții au fost relaxate pentru persoanele vaccinate cu doză completă.
Orașul australian Sydney a ieșit, luni, din lockdown după aproape patru luni de carantină. Localnicii au sărbătorit ieșirea din carantină, mergând la magazine sau puburi care s-au deschis special pentru acest moment, la miezul nopții, transmite BBC.
Alți oameni s-au bucurat de vizite la familii sau la prieteni, după ce a fost ridicată restricția de a călători la o distanță mai mare de 5 km în jurul propriei locuințe.
În acest moment, foarte multe restricții au fost ridicate pentru persoanele vaccinate cu schemă completă.
Oamenii se pot bucura de mese la restaurant, pot merge la sălile de sport sau la biblioteci.
Sydney a ieșit din lockdown după ce statul New South Wales a atins o rată de vaccinare de 70%.
Și mai multe restricții vor fi ridicate după ce procentul de vaccinare cu schemă completă va atinge 80%. În acest moment, peste 90% din locuitorii statului New South Wales au primit prima doză de vaccin.