Pe aceeași temă
Kim Darroch, ambasadorul britanic la Washington, afirmă că Donald Trump este "inept", "disfuncţional" și "incompetent", potrivit unor documente diplomatice confidenţiale divulgate de publicaţia Mail on Sunday, informează cotidianul The Guardian.
Ambasadorul Kim Darroch ar fi afirmat în memoriile și rapoartele sale transmise Londrei că președinția lui Trump ar putea "să se prăbușească și să ardă" și să se "sfârșească în dizgrație".
"Chiar nu credem că această administraţie va deveni în mod substanţial mai normală; mai puţin disfuncţională, mai puţin imprevizibilă, mai puţin divizată în facţiuni, mai puţin stângace din punct de vedere diplomatic şi ineptă", afirmă Darroch într-o notă confidenţială.
Darroch îl descrie pe Trump, care a fost primit de Regină în timpul unei vizite de stat în Marea Britanie, luna trecută, ca fiind "nesigur" și "incompetent".
El a scris că "luptele interne vicioase și haosul" de la Casa Albă - raportate pe scară largă în SUA, dar respinse de Trump ca "știri false" - au fost "în mare parte adevărate".
Într-o depeşă recentă, din 22 iunie, ambasadorul califică drept "incoerentă" şi "haotică" și politica externă a lui Trump în privinţa Iranului.
Darroch este unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi britanici, care şi-a început mandatul la Washington în ianuarie 2016, înainte de alegerea lui Trump la Casa Albă.
Publicaţia săptămânală Mail on Sunday spune că documentele trimise de Darroch la Londra, care au fost probabil transmise presei de un funcţionar din cadrul autorităţilor guvernamentale britanice, se referă la o perioadă ce începe cu anul 2017.
Ministerul britanic al Afacerilor Externe nu a contestat veridicitatea acestor telegrame diplomatice.
"Britanicii au dreptul să aștepte ca ambasadorii noștri să le furnizeze miniștrilor noștri evaluări oneste privind politicienii din țările în care sunt detașați. Opiniile lor nu sunt neapărat și cele ale miniștrilor sau guvernului nostru", a precizat un purtător de cuvânt.
"Echipa noastră de la Washington are relații solide cu Casa Albă si fără îndoială vor rezista unor astfel de comportamente meschine", a mai spus purtătorul de cuvânt despre eventualele consecințe ale acestei scurgeri de informații confidențiale.