Pe aceeași temă
Rusia e pe val după ce a blocat Ucraina în drumul său către Vest și a anexat Crimeea. Doar China o mai poate opri, susţine Ian Bremmer, în Time. Asta în condițiile în care puterile europene sunt ocupate cu criza refugiaților și cu cea generată de Brexit, iar Statele Unite se tem că hackerii de elită angajați de serviciile secrete ale Federației Ruse vor lansa atacuri informatice și, cu informațiile obținute, vor influența rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
„Dar Rusia are o problemă majoră pe termen lung și nu este vorba doar de economia sa intrată pe un trend descendent. China este un competitor tot mai serios în regiuni pe care Rusia le consideră parte a sferei sale de influență. Nu Occidentul va fi cel care va limita extinderea influenței și prestigiului Rusiei. China este cea care o va face”, spune Ian Bremmer, conform Digi24.ro.
Cu o economie dinamică și diversificată, China are sume de bani uriașe pentru investiții în Eurasia și țările din regiune vor profita de capitalul chinez pentru a construi drumuri, poduri, porturi, școli și infrastructură de comunicații care să impulsioneze creșterea economică. „China, nu Rusia este cel mai important partener comercial al Asiei Centrale și cel mai mare creditor. Noul Drum al Mătăsii deschide noi piețe pentru mărfurile chinezești și extind influența politică a Beijingului”, explică editorialistul.
Rusia a încercat să mențină Asia Centrală în sfera sa de influență prin intermediul Uniunii Eurasiatice. Kazahstanul, de exemplu, este membru fondator, dar s-a dovedit un partener de negocieri nu prea cooperant atunci când s-a pus problema extinderii jurisdicției Uniunii de la comerț la politică și securitate.
„Economia Rusiei nu este doar în recesiune; este în declin. Rusia nu poate domina regiunea cu armata”, mai notează editorialistul. „Când parteneriatul Rusia-China își va atinge limitele naturale, neîncrederea istorică dintre cele două țări va domina, din nou, relația bilaterală”, adaugă Ian Bremmer, subliniind că noua realitate va afecta mai mult Moscova.