Pe aceeași temă
Consulatul român din Catania a contactat autorităţile italiene pentru a obţine informaţii legate de catastrofa feroviară din sudul țării, încercând încearcă să afle dacă printre victime se află şi cetăţeni români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.30 (12.30 ora României), între localităţile Ruvo şi Corato, în apropiere de Bari. La fața locului sunt carabinieri, poliție, ambulanțe. Elicopterele transportă pasagerii la spital. Bilanț provizoriu: 20 de morți și 35 de răniți, unii dintre ei în stare gravă..
Cele două trenuri au intrat în coliziune pe o linie între oraşele de coastă Bari şi Barletta, precizează BBC. Echipe intervenţie încercau să scoată pasageri din vagoane avariate, în apropiere de localitatea Corato, iar autorităţile locale se tem că numărul morţilor ar putea creşte.
Citeste mai mult: adev.ro/oa7805
Citeste mai mult: adev.ro/oa7805
Mai multe vagoane ale celor două garnituri au sărit de pe şine şi au fost distruse, iar bucăţi din ele au zburat pe rază de zeci de metri.
Fotografiile făcute din elicopter şi date publicităţii de pompieri arată violenţa impactului. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, dar autorităţile au lansat o anchetă. Una dintre ipotezele luate în calcul este o greşeală de semnalizare.
Accidentul feroviar de marţi, din sudul Italiei, este cel mai recent dintr-o serie de tragedii produse pe şine în Peninsulă, relatează „La Repubblica“.