Trei milioane de angajați din domeniul sanitar au fost infectați cu SARS-CoV-2 la nivel global

Laurentiu Gheorghe | 16.09.2020

Un studiu realizat de Consiliul Internațional al Infirmeriei arată că 3 milioane de angajați din sistemele de sănătate la nivel mondial s-au îmbolnăvit de Covid-19.

Pe aceeași temă

ifra reprezintă 10% din cele aproape 30 de milioane de cazuri înregistrate la nivel mondial, potrivit studiului prezentat miercuri de Consiliul Internaţional al Infirmeriei (ICN), care cere guvernelor o mai mare siguranţă pentru acest sector, transmit EFE și Agerpres.

În plus, cel puţin o mie de infirmieri şi infirmiere au murit în 44 de ţări, cifră care ar putea fi mult mai mare dată fiind lipsa de date în numeroase reţele sanitare, potrivit raportului citat.

ICN, care coordonează diverse organisme naţionale din domeniul infirmeriei şi a făcut un sondaj pe tema principalelor preocupări ale acestui sector în timpul pandemiei, denunţă în raportul său faptul că multe guverne nu acordă prioritate protejării lucrătorilor din domeniul sanitar în lupta împotriva COVID-19.

Acest lucru se vede îndeosebi în lipsa de date cu privire la îmbolnăvirile în rândul personalului sanitar din multe ţări, dar şi în dificultatea de a accede la echipamente de protecţie, teste de diagnostic sau formare profesională în lupta împotriva coronavirusului.

ICN denunţă şi cazuri de discriminare sau atacuri la adresa acestor lucrători şi deplânge faptul că, în peste jumătate din ţările studiate, COVID-19 nu are statut de boală ocupaţională, ceea ce implică o mai mare dificultate în a accede la indemnizaţii, inclusiv în caz de deces al lucrătorului din domeniul sanitar.

Raportul „oferă o imagine descurajantă a modului în care infirmierii şi alţi lucrători sanitari sunt în continuare expuşi la COVID-19 şi la riscurile asociate”, a subliniat preşedinta ICN, Annette Kennedy, într-un comunicat de presă, care menţionează că printre aceste riscuri se numără „violenţa, prejudecăţile, problemele mentale şi, în ultimă instanţă, sacrificiul suprem”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22