Pe aceeași temă
Avionul ucrainean cu destinația Canada, care s-a prăbușit imediat după decolare și la scurt timp de la atacul Iranului asupra bazelor americane din Irak a fost, în realitate, doborât de o rachetă antiaeriană trasă de iranieni, informează CBC News.
„Avem informații din mai multe surse, atât din partea aliaților noștri cât și de la propriile noastre servicii secrete. Dovezile indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană iraniană”, a declarat Justin Trudeau, într-o conferință de presă.
În catastrofa aeriană de la Teheran și-au pierdut viața 176 de persoane.
„Această veste reprezintă, fără îndoială, un șoc în plus pentru familiile și așa îndurerate”, a spus Trudeau.
Justin Trudeau a precizat că avionul a fost doborât „probabil, din greșeală”, conform BBC.
Declarația premierului canadian vine după ce mai multe surse americane au dezvăluit că există o „probabilitate foarte mare” ca zborul 752 care a decolat miercuri de pe aeroportul din Teheran să fi fost doborât de sistemele antiaeriene ale Iranului.
Un satelit militar a detectat, de asemenea amprenetele termice de la două rachete antiaeriene, cel mai probabil SA-15. La puțin timp, satelitul a detectat o nouă amprentă termică, provenită în urma exploziei în aer a aeronavei civile.
Și președintele american a susținut același lucru. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că are „suspiciuni” cu privire la accident, spunând că avionul „zbura într-o zonă destul de dură și cineva ar fi putut să greșească”, scrie Europa liberă.