Pe aceeași temă
„Ne uităm la toți actorii, nu numai la persoanele care au intrat în clădire”, a declarat reporterilor Michael Sherwin, procurorul statului Washington, potrivit The New York Times.
Sherwin a fost întrebat dacă astfel de anchete îl vor include pe Donald Trump, care i-a îndemnat pe susținători în timpul unui miting în apropierea Casei Albe să meargă spre clădirea unde Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden.
„Ne uităm la toți actorii”, a spus acesta. „Dacă dovezile vor demonstra că există elemente ale unei infracțiuni, vor fi formulate acuzații”.
Fostii oficiali ai cabinetului, inclusiv secretarul apărării Jim Mattis și procurorul general William P. Barr, cândva unul dintre cei mai importanți apărători ai președintelui, l-au acuzat pe Trump pentru violențele de miercuri. Mai mulți oficiali au demisionat și chiar și unii parlamentari republicani au spus că Trump a mers prea departe.
Potrivit Departamentului de Justiție, președinții în funcție nu pot fi acuzați, însă imunitatea de care beneficiază Trump expiră peste 13 zile, după ce Joe Biden va prelua oficial mandatul de președinte.
Procurorii Departamentului de Justiție și Departamentul de Poliție Metropolitană din Washington lucrează non-stop pentru identificarea și arestarea suspecților. Aceștia s-au plâns însă că au o misiune dificilă, deoarece Poliția Capitolului a reținut doar 14 persoane dintre cei care au forțat intrarea în clădire.