Pe aceeași temă
Trump i-a acordat lui Tillerson un sprijin minimal după ce a alimentat el însuși îndoielile privind soarta șefului diplomației, transmite AFP, preluată de Agerpres.
'Media speculează că l-am dat afară pe Rex Tillerson sau că o să plece în curând——FAKE NEWS!', a scris Trump, vineri, pe Twitter.
'Nu pleacă', a adăugat președintele, care a postat pe Instagram o fotografie de la depunerea jurământului de către Tillerson, la începutul lunii februarie.
'În ciuda dezacordurilor pe anumite subiecte (eu sunt cel care are ultimul cuvânt), lucrăm bine împreună și America este din nou respectată', a mai scris Trump pe Twitter.
The New York Times și alte media importante din SUA au relatat joi că la Casa Albă se lucrează la o remaniere prin care Rex Tillerson, aflat în relații 'tensionate' cu Trump, va fi înlocuit cu actualul director al CIA, Mike Pompeo, 'în săptămânile următoare'.
Vineri, chiar Tillerson a negat informațiile, numindu-le 'rizibile'.
Cei doi au luat masa împreună la Casa Albă vineri, împreună cu șeful Pentagonului, Jim Mattis.
Donald Trump și Casa Albă lăsaseră anterior să planeze dubiile asupra intențiilor lor, fără a dezminți ferm informațiile din presă. 'Nu există anunțuri în acest stadiu', a comentat Casa Albă joi, în timp ce Departamentul de Stat a subliniat că Tillerson 'își iubește munca', dar rămâne 'la dispoziția președintelui'.
Rex Tillerson se va deplasa săptămâna viitoare într-o vizită oficială în Europa, în cursul căreia se va afla la Bruxelles, Viena și în Franța.