Trump vorbeşte enigmatic despre «liniștea dinaintea furtunii». Iran, ISIS ori Coreea de Nord?

E.b. | 06.10.2017

Președintele american Donald Trump a făcut joi seara o remarcă enigmatică, afirmând că momentul actual ar putea fi "liniștea dinaintea furtunii". Jurnaliștii i-au cerut din nou să precizeze la ce se referă, dacă este vorba de Iran sau de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Pe aceeași temă

 


Însă nu oferit mai multe explicații, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agrepres.

 

Trump a făcut această remarcă în timpul unei sesiuni foto la Casa Albă, chiar înaintea începerii unui dineu al cuplului prezidențial cu șefi ai armatei și soțiile lor.

 

"Știți ce înseamnă asta? Poate că este liniștea dinaintea furtunii", a spus el brusc. Atunci când a fost întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună, el a repetat: "Ar putea fi asta, liniștea, liniștea înaintea furtunii", potrivit canalului de televiziune CNN.

 

Jurnaliștii i-au cerut din nou să precizeze la ce se referă, dacă este vorba de Iran sau de gruparea jihadistă Statul Islamic.

 

El a răspuns: "Pot să vă spun un lucru, îi avem în această seară, în această cameră, pe cei mai buni șefi militari din lume. Și, eh, vom avea o seară foarte bună, vă mulțumim că ați venit".

 

La ultima întrebare în care i se cerea să facă precizări, el a răspuns simplu: "Veți afla în curând!" Jurnaliștii au trebuit apoi să părăsească încăperea.

 

Înainte de dineu, Trump a avut o discuție cu înalții responsabili ai armatei în biroul său de lucru de la Casa Albă, în cadrul căreia a abordat amenințarea reprezentată de Coreea de Nord și cum ar putea fi împiedicat Iranul să obțină arma nucleară, potrivit Reuters.

 

Referitor la Coreea de Nord, "obiectivul nostru este denuclearizarea", a spus el. "Nu putem permite ca această dictatură să amenințe națiunea noastră sau pe aliații noștri cu pierderi inimaginabile de vieți", a adăugat președintele american. "Vom face ceea ce trebuie pentru ca așa ceva să nu se întâmple. Și se va face, dacă este necesar, credeți-mă!", a mai spus el.

 

În discursul său de luna trecută de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, Trump a declarat că SUA vor "distruge total" Coreea de Nord dacă este necesar să se apere sau să-și apere aliații, amintește Reuters.

 

În ceea ce privește Iranul, președintele american a declarat joi că Teheranul nu a respectat "spiritul" acordului nuclear, această afirmație intervenind cu câteva zile înainte de decizia sa extrem de așteptată privind certificarea conformității Iranului cu termenii acordului.

 

"Ei nu au respectat spiritul acordului", a afirmat Trump, evocând documentul încheiat între Teheran și marile puteri care prevede ca Iranul să-și limiteze programul nuclear la utilizări civile în schimbul ridicării treptate a sancțiunilor internaționale adoptate împotriva sa.

 

Potrivit The Washington Post, decizia președintelui ar putea surveni într-o săptămână, la 12 octombrie. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22