Turcia a decis să sprijine aderarea Finlandei și Suediei la NATO

L. G. | 29.06.2022

Turcia va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO, a anunțat marți seară președintele finlandez Sauli Niinisto într-un comunicat.

Pe aceeași temă

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Suediei, Magdalena Andersson, au avut marți o întâlnire cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, înainte de începerea summitului NATO.

În urma întâlnirii, Turcia va sprijini „invitarea Finlandei și Suediei de a deveni membre NATO”, se arată într-un comunicat al președinției finlandeze.

Acordul, semnat în fața camerelor de luat vederi de către șefii diplomațiilor celor trei țări la începutul summitului Alianței Atlantice de la Madrid, "confirmă că Turcia va susține, la summitul din această săptămână, invitația Finlandei și Suediei de a adera la NATO", a declarat președintele finlandez Sauli Niinistö într-un comunicat.

Țările NATO, reunite în cadrul unui summit la Madrid, vor invita oficial miercuri Suedia și Finlanda să se alăture Alianței, după ce Turcia și-a ridicat marți seară dreptul de veto asupra aderării lor, a declarat secretarul general al NATO într-o conferință de presă.

"Sunt încântat să anunț că avem un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO" și care răspunde "preocupărilor Turciei privind exporturile de arme și lupta împotriva terorismului", a adăugat Jens Stoltenberg.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a obținut "cooperarea deplină" din partea Finlandei și Suediei împotriva luptătorilor kurzi din PKK și a aliaților lor, a anunțat marți seara președinția turcă într-un comunicat, citat de AFP.

Turcia a fost de acord cu intrarea acestor două țări nordice în NATO după mai bine de trei ore de discuții, marți, la Madrid, în marja summitului Alianței Atlantice.

"Turcia a obținut ceea ce și-a dorit", a declarat președinția turcă într-un comunicat.

Cele două țări candidate s-au angajat să "coopereze pe deplin cu Turcia în lupta" împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan, considerat de Ankara și de aliații săi occidentali drept o organizație teroristă, și împotriva mișcărilor afiliate la acesta, se arată în text.

Helsinki și Stockholm se angajează, de asemenea, să "manifeste solidaritate cu Turcia în lupta împotriva terorismului în toate formele sale".

În mod similar, cele două capitale au convenit să nu "impună restricții sau embargouri asupra industriilor de apărare", a continuat președinția.

Acestea au fost principalele solicitări ale Turciei pentru a-și ridica obiecția față de extinderea NATO pentru a include Suedia și Finlanda.

Potrivit Casei Albe, Turcia nu a cerut "concesii" din partea americanilor în schimbul acordului său privind Finlanda și Suedia.

Țările NATO vor "invita" oficial aceste două țări să se alăture Alianței miercuri, după ce veto-ul turc va fi ridicat, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg în fața presei la Madrid.

 <iframe width="874" height="492" src="https://www.youtube.com/embed/DJX2XE6KzBM" title="Finland and Sweden set for invite to join NATO after Turkey drops opposition" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22