Pe aceeași temă
30 de jurnaliști ai fostului ziar Zaman, văzut ca apropiat al clericului Fethullah Gulen, au fost trimiși în judecată la două luni după încercarea de lovitură de stat. Vineri, un Tribunal i-a condamnat pe jurnaliștii Sahin Alpay și Ali Bulac la câte 8 ani și nouă luni de închisoare pentru ”apartenență la o organizație teroristă”, în timp ce Mumtazer Turkone și Mustafa Unal au fost condamnați la câte 10 ani și șase luni de închisoare, potrivit Amnesty. Jurnaliștii au respins acuzațiile. După 20 de luni de închisoare, Alpay a fost eliberat în martie și a fost pus sub arest la domiciliu, după ce Curtea Constituțională a Turciei a decis de două ori că i-au fost încălcate drepturile și a cerut eliberarea acestuia din închisoare.
Erdogan a spus despre jurnaliști că au ajutat la ”hrănirea” teroriștilor prin scrisul lor.
Amnesty International spune că, de fapt, jurnaliștii au fost condamnat pentru scrierile lor critice ”prezentate ca dovezi”, a spus Fotis Fillippou, director de campanie pentru Europa a Amnesty International.
Alți cinci jurnaliști cercetați în același proces au fost achitați.
”Condamnarea celor șase jurnaliști sub acuzații de terorism fără dovezi credibile arată că încercarea sistematică de a reduce la tăcere mass-media din Turcia continuă”, a spus Filippou.
Autoritățile din Turcia au reținut și pus sub acuzare 77.000 de persoane suspectate de legături cu puciul eșuat, a spus ministrul turc de Interne în martie. De asemenea, au fost închise 130 publicații.
Gulen trăiește în exil autoimpus în Pennsylvania din 1999, iar Ankara îl învinovățește pentru puciul eșuat. El a negat orice implicare.