Pe aceeași temă
Printre jurnaliştii eliberaţi se află faimosul caricaturist Musa Kart. Eliberarea lor este aşteptată ''în această seară'', a declarat joi avocata Tora Pekin, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Este vorba de Hakan Kara, Mustafa Kemal Gungor, Guray Oz, Onder Celik, Bulent Utku și de caricaturistul Musa Kart, eliberați joi, după aproape cinci luni de închisoare. Ei au fost întâmpinați de susținători și de membri ai familiei în afara închisorii din orașul de nord-vest Kandira, la aproape 150 km de Istanbul, scrie Deutsche Welle.
Cei cinci jurnaliști fac parte dintr-un grup de 14 angajaţi ai publicației, condamnaţi la pedepse cu închisoarea în 2018 şi ale căror recursuri au fost respinse în primă instanţă de un alt tribunal.
Aceştia au fost găsiţi vinovaţi că au sprijinit prin articolele lor trei organizaţii clasificate ca ''teroriste'' de Turcia, între care Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, pe care Ankara îl acuză de puciul eşuat din iulie 2016.
Cumhuriyet este cel mai vechi cotidian al Turciei, fondat în 1924 și este condus de o fundație independentă care a avut frecvent fricțiuni cu autoritățile guvernamentale.
Fostul său editor, Can Dundar, a fugit în Germania după ce a fost condamnat în 2016 pentru un articol care sugera că Turcia a furnizat arme grupurilor islamiste din Siria.
Procesul colaboratorilor ziarului Cumhuriyet a devenit emblematic pentru erodarea libertăţii presei în Turcia în timpul mandatului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Această ţară se situează pe locul 157 din 180 în clasamentul din 2018 privind situaţia libertăţii de expresie în lume elaborat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.
80.000 de persoane au fost arestate în Turcia pentru legături cu gruparea lui Gulen și așa-zisa lovitură de stat care-i este atribuită acestuia împotriva președintelui Erdogan.