Ucraina, dezamagită de anularea vizitei lui Iohannis din cauza adoptării legii Educației

Dora Vulcan | 23.09.2017

Administrația Poroșenko s-a declarat decepționată de anularea vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, prevăzută pentru luna octombrie, anulare decisă în semn de protest față de o reformă care limitează cursurile în limbile minorităților naționale în favoarea limbii ucrainene, scrie AFP.

Pe aceeași temă

 

 

 

Noua lege ucraineană a educației introduce sistemul de 12 clase și extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educației, astfel ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare, clasele I-IV., scrie Agerpres.

 

''Suntem decepționați de refuzul României de a purta un dialog între lideri și că sunt preferate declarațiile în scopuri de politică internă'', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului ucrainean de Externe.

 

AFP punctează faptul că președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna aceasta amânarea a două întâlniri oficiale cu lideri ucraineni — vizita sa oficială în Ucraina și primirea la București a președintelui parlamentului ucrainean—, pentru a transmite astfel ''un semnal puternic'' de protest față de noua lege ucraineană a educației.

 

Legea, adoptată la începutul lui septembrie de către parlamentul ucrainean, dar încă nepromulgată de către președintele Poroșenko, nemulțumește autoritățile române, bulgare și ungare, care au comunități puternice în Ucraina, legea fiind criticată de asemenea și de Rusia.

 

Guvernele de la Budapesta și Sofia i-au convocat pe ambasadorii ucraineni și au cerut Ucrainei ''să garanteze'' drepturile minorităților.

 

Însă guvernul de la Kiev invocă o problemă la nivelul cunoașterii limbii ucrainene în rândul unei părți a populației, îndeosebi cea din regiunile rusofone din estul și sudul țării, în contextul insurecției separatiste proruse, izbucnită în aprilie 2014.

 

''Suntem împotriva formării de mici teritorii în care majoritatea copiilor nu vorbesc limba statului și nu pot prin urmare să-și continue studiile în universități ucrainene'', a susținut ministrul ucrainean al educației, Lilia Grinevici.

 

Săptămâna trecută, Bulgaria, Grecia, România și Ungaria au făcut apel la autoritățile ucrainene, într-o scrisoare comună, să retragă legea în cauză.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22