Pe aceeași temă
Continuarea extinderii Aliantei Nord-Atlantice spre Est prin cooptarea altor state foste comuniste ar avea consecinte strategice de mare importanta. La Summit-ul NATO de la Bucuresti, extinderea estica a Aliantei a fost aprig disputata, a creat disensiuni considerabile intre membrii organizatiei si a deceptionat trei dintre cele cinci state solicitante.
Croatia si Albania au fost invitate si vor deveni membre in 2009. Macedonia a fost amanata din cauza Greciei, care, in mod nerezonabil, a pretins ca tara trebuie sa renunte la denumirea de Macedonia deoarece coincide cu numele unei provincii din Grecia. In cele din urma, pentru aplanarea conflictelor interetnice inerente din Balcani, integrarea tuturor tarilor din regiune in NATO si UE a devenit necesara. Mult mai importanta si mai controversata a fost formularea unei rezolutii comune a organizatiei in legatura cu cererile de integrare in NATO ale Ucrainei si Georgiei, doua state desprinse din fosta Uniune Sovietica si membre in Comunitatea Statelor Independente.
Amenintarea Rusiei
Liderii de la Kremlin au denuntat ferm tendintele de expansiune ale Aliantei Atlantice in fostul spatiu sovietic si au amenintat Ucraina si Georgia cu “represalii drastice” in cazul in care ele insista sa adere la NATO si in care organizatia continua sa fie receptiva la solicitarile lor. Fostul presedinte rus, Vladimir Putin, declarase ca intentioneaza sa-si reorienteze rachetele cu focoase nucleare spre Ucraina daca tara adera la NATO. El a amenintat ca, daca Georgia si Ucraina insista sa se integreze in Alianta Atlantica, Rusia va incuraja secesiunea provinciilor georgiene Abhazia si Osetia de Sud si va provoca sciziunea Ucrainei prin separarea teritoriilor din est si a Peninsulei Crimeea, unde etnicii rusi sunt majoritari.
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat ca Rusia va actiona “prin orice mijloace posibile” ca sa impiedice reorientarea Georgiei si Ucrainei spre structurile occidentale. Seful statului major al Fortelor Armate Ruse, generalul Iuri Baluievski, a atentionat Ucraina si Georgia ca Rusia este dispusa sa ia masuri militare si “de orice alta natura” in cazul in care cele doua tari nu renunta la apropierea de NATO. Unii deputati din Duma au sugerat ca Rusia are justificari legale ca sa forteze renegocierea tratatului ruso-ucrainean din 1997, prin care se garanteaza inviolabilitatea frontierelor celor doua state.
Guvernantii de la Kiev si Tbilisi au denuntat amenintarile Moscovei, au respins categoric acest “santaj interstatal” si au interpretat belicozitatea furibunda a oficialilor rusi ca o dovada a necesitatii de a continua eforturile de aderare la NATO.
Rezolutia finala
Deoarece statutul NATO nu permite un drept de veto din partea statelor din afara organizatiei asupra admiterii de noi aspiranti, justificarea “oficiala” a respingerii solicitarilor Ucrainei si Georgiei de acces la MAP a fost ca tarile respective inca nu sunt suficient de “pregatite” pentru aderare. Francezii si germanii au insistat ca refuzul lor de a admite cele doua candidate se bazeaza, in principal, pe faptul ca Georgia nu a reusit sa-si extinda autoritatea asupra provinciilor separatiste Abhazia si Osetia de Sud si ca opinia publica din Ucraina nu este puternic in favoarea aderarii la NATO.
Motivul real pentru care cererea de aderare a celor doua tari a fost respinsa la Summitt-ul de la Bucuresti a fost dezideratul de a nu “supara” Rusia si de a “respecta” aspiratiile Kremlinului de a-si restabili dominanta asupra fostelor republici din URSS. Ambele argumente au o validitate dubioasa.
In trecut, o mare parte dintre noii solicitanti nu satisfaceau criteriile de aderare atunci cand au fost admisi oficial in calitate de candidati. In cadrul perioadei de “pregatire”, care poate dura mai multi ani, candidatii au fost ajutati de organizatie sa adopte reformele necesare pentru convergenta cu ceilalti membri din NATO si sa-si rezolve disputele teritoriale cu vecinii.
Pe cand Statele Unite, Canada si noii membri din Europa Est-Centrala au presat in favoarea acceptarii Ucrainei si Georgiei in MAP, cancelarul german, Angela Merkel si ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, s-au opus categoric oricaror promisiuni de integrare a celor doua tari in NATO. In urma unor dezbateri incisive, membrii Aliantei, nereusind sa ajunga la un consens, au fost obligati sa respinga cererea de a deveni oficial candidati pentru integrare in NATO. In final, ei au aprobat o rezolutie “de compromis”, care ofera celor doua tari o perspectiva incurajatoare. Conform declaratiilor secretarului general NATO, Jaap de Hoop Schlaffer, “NATO va initia o perioada de angajament intens cu cele doua tari pentru a rezolva problemele care au impiedicat aderarea la MAP in aprilie 2008... Alianta saluta aspiratiile Ucrainei si Georgiei de a deveni membri ai structurilor euroatlantice. Suntem de acord ca, in viitor, aceste tari vor deveni membre NATO”.
Textul initial al “rezolutiei de compromis” era mai evaziv decat in formularea finala. Garantarea admiterii viitoare a Ucrainei si Georgiei in NATO a fost aprobata numai la insistenta Poloniei, Cehiei si a Tarilor Baltice. De Hoop Scheffer a anuntat ca cererile de admitere in MAP ale celor doua state aspirante vor fi luate in consideratie, din nou, la intrunirea ministrilor de Externe din decembrie.
Opozitia Germaniei
Franta, Marea Britanie, Italia si Olanda au avut ezitari cu privire la extinderea Aliantei in fostul spatiu sovietic. Dar adversarul principal al acceptarii Ucrainei si Georgiei in MAP a fost delegatia germana condusa de Angela Merkel si Frank-Walter Steinmeier. In prima zi a intrunirii de la Bucuresti, la reuniunea minstrilor de Externe, reprezentantul german Steinmeier a avut o confruntare dura cu secretarul de stat american Condoleezza Rice pe tema admiterii tarilor din CSI.
Este adevarat ca Germania are interese economice importante in spatiul CSI. In acelasi timp, Rusia furnizeaza 30% din resursele energetice din Germania. In perioada in care Partidul Social-Democrat era la putere, guvernul german condus de cancelarul Gerhard Schröder a stabilit relatii neobisnuit de cordiale cu liderii de la Kremlin. Schröder s-a intalnit frecvent cu Putin si, impreuna cu fostul presedinte francez Jacques Chirac, au format o axa Paris-Berlin-Moscova in cadrul careia si-au coordonat politica externa. Ignorand interesele noilor democratii din Estul continentului si avand resentimente fata de parteneriatul lor cu SUA, “axa” a adoptat frecvent atitudini antiamericane.
Imediat dupa ce Schröder a pierdut alegerile in 2005, el a devenit un angajat al marelui conglomerat energetic rus Gazprom, cu un salariu generos si cu misiunea de a se implica in constructia unei conducte de gaze naturale care sa conecteze Rusia, pe fundul Marii Baltice, direct cu Germania (North Stream). Evitate de traseul conductei, statele din Europa de Est nu vor beneficia de taxele de tranzit si intretinere si nu se vor putea conecta la gazoduct. Indiferenta Rusiei si Germaniei fata de interesele est-europenilor este evidenta: constructia si intretinerea unei conducte submarine sunt mult mai costisitoare decat cele necesare pentru o conducta terestra cu aceeasi capacitate.
Ministrul de Externe german, Steinmeier, este membru al Partidului Social-Democrat si un apropiat al lui Schröder. La Bucuresti, el a fost categoric impotriva admiterii Ucrainei si Georgiei in MAP. Mai relevant, el s-a opus oricarei continuari a extinderii NATO. Fara ezitare, el a insistat ca Alianta Atlantica trebuie sa respecte “zonele de influenta ale Rusiei”. Aceste declaratii i-au indignat pe reprezentantii noilor democratii europene. Ideea restabilirii unor “sfere de influenta” in Europa este anacronica, profund in detrimentul intereselor de securitate ale statelor din Estul continentului si daunatoare pentru aspiratiile de independenta si democratie ale tarilor desprinse din fosta Uniune Sovietica.
Intre Rusia si NATO
Sondajele de opinie au aratat ca majoritatea georgienilor prefera integrarea in NATO. Deoarece in ultimii ani Georgia a fost boicotata economic si energetic de Rusia, amenintata cu promovarea secesiunii Abhaziei si Osetiei de Sud si intimidata cu posibilitatea unor represiuni militare, este foarte probabil ca atitudinea pro-NATO a populatiei va ramane ferma.
In Ucraina, opinia publica privind aderarea la NATO este impartita. Tabara anti-NATO a sarbatorit recenta respingere a aderarii tarii la MAP. Ramane de vazut daca liderii actuali de la Kiev vor reusi sa mentina guvernul prooccidental la putere, vor rezista presiunilor considerabile ale Moscovei si vor continua reformele necesare pentru aderarea la structurile euroatlantice.
Contrastul dintre evolutia politica din Ucraina si cea din Rusia este frapant. Ucraina a devenit o societate “deschisa” cu alegeri libere si cu concurenta politica reala. Mass-media ucrainene sunt dinamice si animate. In contradictie, Putin a condus Rusia spre un autoritarism opresiv si opac, in care toate canalele de televiziune sunt controlate de autoritati, participarea electoratului la procesul electoral este irelevanta si cei de la putere nu pot fi trasi la raspundere.
Moscova detesta democratia din Ucraina. Liderii de la Kremlin caracterizeaza vitalitatea politica din Ucraina ca “haos” si “instabilitate periculoasa”, contrastand cu “stabilitatea” si “predictibilitatea eminenta” din Rusia. Majoritatea ucrainienilor, inclusiv o buna parte a cetatenilor de origine rusa, prefera sa traiasca intr-o tara libera, democrata si independenta. Populatiile din tarile vecine cu Rusia sunt timorate de atitudinea aroganta a silovikilor de la Moscova, care le ameninta fara jena suveranitatea. In aceste conditii, este improbabil ca Ucraina va renunta la orientarea spre Vest si la optiunea de a se integra in familia democratiilor europene.
Concluzii
Intransigenta franco-germana a fortat Alianta Atlantica sa respinga solicitarea Ucrainei si Georgiei de a deveni candidati oficiali pentru integrare in NATO. Decizia a creat resentimente puternice in statele din Europa Est-Centrala. Dupa “succesul” de la Bucuresti, Putin a adoptat o postura triumfalista si a insinuat ca NATO nu isi permite sa ia decizii importante fara sa tina seama de interesele Rusiei. Imediat dupa summit-ul din aprilie, ignorand protestele occidentale, Putin a emis un decret prin care a stabilit relatii oficiale cu “liderii” provinciilor separatiste din Georgia si a trimis trupe cu tancuri si vehicule blindate in Abhazia. Autoritatile de la Tbilisi au acuzat Rusia ca aceste acte de agresiune, deghizate in “operatiuni de mentinere a pacii”, contravin intelegerilor precedente si constituie provocari deliberate.
Initial, la Bucuresti, Statele Unite au sustinut viguros candidatura celor doua state din CSI. Dar nu si-au exercitat suficient marea influenta pe care o au in cadrul NATO ca sa indeparteze opozitia franco-germana. In decursul negocierilor, SUA au dat de inteles ca acceptarea amplasarii instalatiilor antiracheta in Polonia si Cehia are prioritate fata de admiterea candidaturii Georgiei si Ucrainei in MAP. Desi ambele proiecte aveau contestatari in NATO, capacitatea SUA de a influenta deciziile finale ale summit-ului au fost epuizate in favoarea interceptoarelor din Polonia si a instalatiei de radar din Cehia.
Statele membre in UE si in NATO din Europa Est-Centrala sunt obligate sa-si coordoneze activitatea politica in asa fel incat sa poata influenta deciziile comunitare care le afecteaza interesele nationale si de securitate. Altfel, “Vechea Europa”, condusa hegemonic de Germania si Franta, ar putea fi tentata sa faca separat alte aranjamente de culise cu “parteneri” din afara comunitatii, in detrimentul democratiilor din “Noua Europa”.
