Ultimii apărători ucraineni opun o „rezistenţă supraomenească” la Azovstal rușilor invadatori

Redactia | 05.05.2022

Apărătorii ucraineni baricadaţi în uzina Azovstal din Mariupol, continuă să opună o „rezistenţă supraomenească” împotriva trupelor ruse care au luat cu asalt fostul combinat siderurgic.

Pe aceeași temă

Comandantul regimentului Azov, locotenent-colonelul Denis Prokopenko, a declarat că în interiorul complexului au loc în aceste momente „lupte grele şi sângeroase”, în timp ce militarii ucraineni încearcă să-i „fixeze” pe atacatorii ruşi, pentru a opri înaintarea acestora, informează CNN.

 „Ne aflăm deja în a doua zi de când inamicul a pătruns în teritoriul uzinei. Au loc lupte sângeroase. Sunt mândru de eforturile supraomeneşti pe care soldaţii mei le depun în încercarea de a opri măcelul pus la cale de inamic. Mulţumesc întregii lumi pentru extraordinarul sprijin acordat fortăreţei Mariupol. Situaţia este extrem de dificilă, dar continuăm să ne apărăm”, a spus comandantul regimentului Azov.

 Primarulul Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat miercuri că au început noi bătălii în Azovstal, unde sute de civili - inclusiv 30 de copii - sunt încă prinși în interior împreună cu ultimii apărători ucraineni ai oraşului. Iniţial, oficialii ucraineni au spus că au pierdut legătura cu apărătorii uzinei, însă joi dimineaţa, contactul a fost restabilit.

 În prezent, apărătorii uzinei împart raţiile de apă şi hrană cu civilii care nu au putut fi evacuaţi. Marţi, s-a reuşit evacuarea a 156 de civili.

 „În cel mai rău caz, dacă rămânem fără hrană, o să prindem păsări şi o să le mâncăm”, a spus pentru CNN adjunctul comandantului regimentului Azov, Sviatoslav Palamar.

 Uzina Azovstal, situată în sudul oraşului-port Mariupol este ultimul punct de rezistenţă al apărătorilor ucraineni ai localităţii asediate de peste două luni de forţele Federaţiei Ruse.

 Înaintea invaziei ruse în Ucraina, uzina producea 4 milioane de tone de oţe pe an şi avea 11.000 de angajaţi.

 Cel puţin 150 de angajaţi ai combinatului fost fost ucişi de la începutul războiului iar alţi câţiva mii sunt dispăruţi, conform directorului companiei care deţine uzina Azovstal.

 Primarul oraşului Mariupol a declarat că uzina Azovstal este, în acest moment, atacată şi bombardată concomitent de pe pământ, din aer şi de pe mare de trupele ruse şi că 30 de copii sunt în continuare blocaţi în combinat şi aşteaptă să fie salvaţi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22