Un general iranian a vizitat Moscova in iulie pentru a pregati interventia militara

Paul Cristescu | 07.10.2015

Agenția Reuters transmite ca general-maiorul iranian Qassem Soleimani s-a aflat la Moscova in luna iulie, explicandu-le rusilor, in fata unei harti a Siriei, care ar fi pasii de urmat pentru o eventuala interventie militara.

Pe aceeași temă

 

Implicarea forțelor speciale iraniene pentru operațiuni la sol in Siria, in timp ce avioanele de război rusești îi bombardează pe rebeli, face evidenta planificarea existenta între cei doi aliați, care il sprijina pe presedintele Assad.

 

Soleimani este comandantul Forței Quds, forța specială de elită extra-teritorială a Gărzilor Revoluționare și îi raportează direct liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta supraveghează operațiunile la sol împotriva insurgenților din Siria și este acum în centrul planului pentru noua ofensivă sprijinită de ruși și iranieni, notează Reuters, conformAgerpres.

 

Întâlnirea sa de la Moscova a subliniat deteriorarea situației în Siria, unde rebelii care avansau spre coastă prezintau un pericol pentru bastionul sectei alawite a lui Assad și unde Rusia păstrează singura ei bază navală în Mediterana la Tartous. "Soleimani a pus harta Siriei pe masă. Rușii au fost foarte alarmați dându-și seama că lucrurile se prăbușesc și există pericole reale pentru regim. Iranienii au asigurat că încă există posibilitatea inițiativei", a declarat un înalt oficial regional. "La acea vreme, Soleimani a jucat un rol asigurându-i că nu au fost pierdute toate cărțile".

 

Trei înalți oficiali din regiune afirmă că vizita lui Soleimani din iulie a fost precedată de contacte ruso-iraniene la înalt nivel, care au produs un acord politic asupra unui nou sprijin pentru Assad în timp ce pierderile acestuia își măreau viteza.

 

Aceste surse, citate de Reuters, sugerează că planificarea intervenției a început înainte cu câteva luni. Aceasta înseamnă că Teheranul și Moscova au discutat modalități de a-l sprijini pe Assad prin forță în timp ce oficiali occidentali se refereau la ceea ce ei credeau că era o nouă flexibilitate în poziția Moscovei privind viitorul președintelui sirian.

 

Înaintea celor mai recente acțiuni, Iranul l-a ajutat pe Assad militar prin mobilizarea milițiilor șiite pentru a lupta alături de armata siriană și trimiterea de ofițeri ai Corpului Gărzilor Revoluționare în calitate de consilieri. Un număr dintre ei au fost uciși.

 

CITITI SI: Contestat de Occident, Bashar al-Assad se bucura de protectia Moscovei: Daca rusii esueaza in Siria, intreaga regiune va fi distrusa, sustine liderul sirian

 

Rusia, un aliat al Damascului din perioada Războiului Rece, a furnizat arme armatei siriene și a protejat Damascul diplomatic de încercările occidentale de a-l sancționa pe Assad la Națiunile Unite. Acest sprijin nu i-a împiedicat pe rebeli — unii dintre ei sprijiniți de dușmanii regionali ai lui Assad — să reducă controlul lui Assad asupra Siriei la aproximativ o cincime din teritoriul ei într-un lung război de patru ani estimat că a ucis 250.000 de persoane.

 

Decizia pentru un efort militar comun iraniano-rus în Siria a fost luată la o întâlnire între ministrul de externe al Rusiei și Khamenei în urmă cu câteva luni, a declarat un înalt oficial al unei țări din regiune, implicată în probleme de securitate."Soleimani, însărcinat de Khamenei să conducă partea iraniană a operațiunii, s-a dus la Moscova pentru a discuta detaliile. Și el s-a dus de asemenea în Siria de mai multe ori de atunci", a spus oficialul, citat de Reuters.

 

Guvernul Rusiei afirmă că desfășurarea rusă în Siria a intervenit ca urmare a unei cereri oficiale de la Assad, care s-a referit la probleme cu care se confruntă armata siriană în iulie. Khamenei a trimis de asemenea un înalt emisar la Moscova pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin, a declarat un alt înalt oficial regional. "Putin a spus: Bine, vom interveni. Trimiteți-l la mine pe Qassem Soleimani. Acesta s-a dus să explice harta teatrului" de război.

 

Context

 

Avioanele rusești au început atacurile aeriene împotriva rebelilor în Siria săptămâna trecută. Moscova afirmă că vizează Statul Islamic, dar multe dintre loviturile aeriene ale Rusiei au vizat alți insurgenți, inclusiv grupuri susținute de dușmanii externi ai lui Assad, în special în nord-vest unde rebelii au cucerit orașe de importanță strategică.

 

În cea mai mare desfășurare de forțe iraniene de până acum, anumite surse au declarat pentru Reuters săptămâna trecută că sute de trupe au sosit de la sfârșitul lunii septembrie pentru a lua parte la o ofensivă terestră majoră planificată în vest și nord-vest.

 

Aproximativ 3.000 combatanți din gruparea libaneză sprijinită de Iran Hezbollah au fost de asemenea mobilizați pentru a lupta împreună cu trupele armatei siriene, a declarat una dintre înaltele surse regionale.

 

Intervenția militară în Siria este stabilită într-un acord între Moscova și Teheran afirmând că loviturile aeriene rusești vor sprijini operațiunile la sol ale forțelor iraniene, siriene și Hezbollahului libanez, a declarat una dintre sursele regionale citate de Reuters. Acordul a inclus de asemenea furnizarea mai multor arme rusești sofisticate pentru armata siriană și stabilirea de camere operaționale comune ce i-ar aduce pe acești aliați împreună, alături de guvernul Irakului, care este aliat atât cu Iranul cât și cu Statele Unite. Una dintre camerele operaționale este la Damasc, iar alta este la Bagdad.

 

Ministrul sirian de externe a declarat luni că loviturile aeriene rusești au fost planificate de mai multe luni, amintește Reuters.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22