Pe aceeași temă
Rezultatele furnizate de stadiul final al unui studiu naţional bazat pe teste de anticorpi arată că aproximativ 5,2% din populaţia Spaniei a fost expusă la noul coronavirus, au anunţat luni oficiali din această ţară, confirmând rezultatele obţinute în etapele precedente ale cercetării, informează Reuters, citată de Agerpres.
Studiul, în cadrul căruia aproape 70.000 de persoane din întreaga Spanie au fost testate de câte trei ori pe durata ultimelor trei luni, arată că prevalenţa virusului nu s-a modificat semnificativ după ce primele rezultate au fost publicate în luna mai.
Rezultatele sugerează, de asemenea, că imunitatea la noul coronavirus poate fi de scurtă durată, întrucât 14% dintre participanţii testaţi pozitiv la anticorpi în prima etapă au avut apoi rezultate negative în ultimul stadiu al testării.
„Imunitatea poate fi incompletă, poate fi tranzitorie, poate să dureze doar pentru scurt timp şi apoi să dispară”, a declarat medicul Raquel Yotti, directoarea Institutului de sănătate Carlos al III-lea din Spania, care s-a aflat printre coordonatorii studiului.
Pierderea imunităţii a fost mai des întâlnită în rândul persoanelor care nu au dezvoltat niciodată simptome ale bolii.
Vorbind într-o conferinţă de presă, Raquel Yotti i-a îndemnat pe spanioli să rămână prudenţi, în special pe aceia dintre ei care s-au recuperat de pe urma virusului şi care s-au considerat până acum imunizaţi.
„Nu putem să ne relaxăm, trebuie să ne protejăm şi să îi protejăm pe ceilalţi”, a adăugat ea.
Afectată de una dintre cele mai severe epidemii de COVID-19 din lume, Spania şi-a plasat populaţia în regim de izolare la domiciliu la jumătatea lunii martie, relaxând apoi gradual restricţiile începând din mai, după ce rata deceselor a început să scadă.
Graniţele internaţionale ale Spaniei s-au deschis la începutul lunii iulie, oferind astfel un impuls sectorului turistic, grav afectat de pandemia de COVID-19.
Dar, semnalând că riscul nu a trecut, regiuni din Galiţia şi Catalonia au fost nevoite să impună din nou regimuri locale de carantină weekendul trecut, izolând la domiciliu aproximativ 270.000 de persoane după apariţia unor mici focare de coronavirus.
Oficialii din Catalonia – care a fost în 2019 cea mai vizitată regiune spaniolă de către turiştii străini – au încercat luni să ofere asigurări vizitatorilor, spunând că plasarea în izolare a regiunii Segria afectează doar 2,5% din populaţia totală a acestei regiuni.
„Catalonia rămâne deschisă şi cu toate garanţiile”, a declarat Bernat Sole, directorul regional pentru afaceri externe, într-o informare de presă. „Turiştii şi reprezentanţii sectorului comercial-economic pot să intre şi să plece din Catalonia în aceleaşi condiţii (ca înainte de reintroducerea măsurilor de izolare – n.r.)”, a adăugat acelaşi oficial catalan.