Pe aceeași temă
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anuntat duminica faptul ca a decis convocarea ambasadorului roman la Budapesta pentru ziua de luni. Reactia vine dupa ce seful diplomatiei romane a catalogat actiunea ungurilor de a ridica garduri la granite, in incercarea de a stopa fluxul de migranti, drept “un gest autist si inacceptabil”.
“Ne-am fi așteptat la mai multă modestie din partea unui ministru de externe al cărui prim-ministru este în prezent judecat', a spus Peter Szijjarto, cu referire la problemele penale pe care le are Victor Ponta in dosarul Rovinari-Turceni.
“Suntem o țară cu o istorie de peste o mie de ani și care, în decursul timpului, a trebuit să-și apere nu doar propriul teritoriu, ci și pe al Europei de multe ori. La fel se va întâmpla și acum, indiferent că ministrului român de externe îi place sau nu”, a adaugat seful diplomatiei de la Budapesta, potrivit Associated Press, citata de Agerpres.
Sambata, dupa o intrevedere avuta cu omologul sau olandez, Bert Koenders, ministrul roman de Externe Bogdan Aurescu a pledat pentru solutii durabile in chestiunea migratiei, el subliniind ca ridicarea de garduri prin care Europa este separate este “un gest mai degraba autist si inacceptabil”.
“În ce privește migrația am reiterat necesitatea unei viziuni strategice la nivelul UE care să abordeze toate dimensiunile acestei problematici, mai ales să încercăm să găsim soluții durabile pentru gestionarea la sursă în statele de origine a problemei migrației pentru că este nevoie de a trata cauzele acestui fenomen și nu doar simptomele pe care le vedem astăzi în Europa”, a punctat Bogdan Aurescu.