Vaccin anti-COVID-19 produs în SUA începe testele pe mii de voluntari în iulie

Redactia | 19.05.2020

Vaccinul, dezvoltat de compania americană Moderna Therapeutics, va fi gata pentru utilizare în SUA până la finalul acestui an iar pentru restul lumii de la anul.

Pe aceeași temă

Compania a primit deja autorizația pentru testele clinice pe câteva sute de pacienți, iar în iulie va începe testarea pe cohorte de mii de oameni, a anunțat cercetătorul spaniol Juan Andrés, șeful proiectului realizat de Moderna Therapeutics laboratories, scrie ABC.

Vaccinul, numit mRNA-1273, a fost deja utilizat în faza experimentală, iar rezultatele arată că a generat anticorpi care neutralizează virusul și provoacă imunitatea.

”Nu are efecte secundare, e sigur și eficient. Dacă toate testele vor fi bune, vom putea trece la producția de masă. Am semnat un acord cu o companie elvețiană care ne va permite să producem circa un miliard de doze anual”, a declarat cercetătorul spaniol pentru ABC.

Vaccinul dezvoltat de Moderna este unul din cele peste 100 aflate în curs de dezvoltare ca protecţie împotriva noului coronavirus care a infectat peste 4,7 milioane de oameni la nivel global şi a ucis peste 315.000. Dintre acestea, doar opt fac deja teste clinice pe voluntari.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22