Varianta Omicron s-a răspândit în 15 state americane, la 4 zile după primul caz

Redactia | 05.12.2021

Cazuri de contaminare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV2 au fost identificate în cel puţin 15 state americane.

Pe aceeași temă

 „Avem cunoştinţă de mai multe zeci de cazuri şi le urmărim îndeaproape. În fiecare zi, din ce în ce mai multe cazuri probabile ne sunt semnalate, astfel încât numărul infectărilor cu Omicron va creşte cu siguranţă”, a spus dr. Rochelle Walensky într-un interviu pentru ABC, relatează Agerpres.

Printre statele afectate de Omicron figurează California, Colorado, Connecticut, Maryland, Massachusetts, Minnesota, New York, Pennsylvania, Utah, Washington şi Wisconsin, potrivit Reuters.

Şefa CDC a subliniat însă că varianta Delta a rămas predominantă în Statele Unite.

Din cele 90.000-100.000 de cazuri înregistrate zilnic, 99,9% sunt legate de varianta Delta, a spus ea.

Washingtonul a interzis deja intrarea pe teritoriul american persoanelor provenind din opt ţări din Africa australă.

Toţi adulţii străini care intră în SUA trebuie să fie vaccinaţi dar şi testaţi negativ cu trei zile înainte de a se urca în avion. Americanii care se întorc din străinătate trebuie de asemenea să fie testaţi, cu trei zile sau o zi înainte de plecare, în funcţie de statutul lor vaccinal. Guvernul american intenţionează să reducă acest termen la o singură zi pentru toţi.

Noua variantă Omicron a coronavirusului prezintă „un risc foarte ridicat” la nivel mondial, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS a subliniat însă că persistă numeroase incertitudini în ce priveşte periculozitatea şi transmisibilitatea variantei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22