Pe aceeași temă
”Nu vom susţine nicio propunere care ar putea atrage NATO sau Ungaria în acest conflict, pentru că este un război ruso-ucrainean, iar NATO este o alianţă defensivă”, a spus Orban, potrivit şefului său de presă, Bertalan Hevesi, conform agenţiei MTI, citată de Agerpres.
Agenţia EFE aminteşte că Orban a sosit marţi seară la Madrid pentru a participa la summitul NATO, unde va susţine eforturile pentru restabilirea păcii în Ucraina, potrivit lui Hevesi.
”În locul unei escaladări a războiului, Ungaria sprijină eforturile în favoarea păcii”, a declarat marţi seară şeful guvernului de la Budapesta după cina oferită de regii Spaniei şefilor de stat şi de guvern care participă la reuniune.
Hevesi a semnalat că soluţionarea conflictului presupune restabilirea rapidă a unui acord de încetare a focului şi începerea unor negocieri de pace.
Răspunsul la invazia rusă în Ucraina este una dintre principalele teme pe care le vor aborda ţările membre ale alianţei la summitul de la Madrid.