Pe aceeași temă
Președintele francez, Emmanuel Macron, și cancelarul Angela Merkel s-au aflat în această săptămână în vizite separate la Washington, dar cu o misiune comună: să-l convingă pe președintele Donald Trump să rămână în acordul nuclear cu Iran și să obțină pentru Uniunea Europeană o amânare a majorării tarifelor pentru exporturile de oțel și aluminiu în SUA, transmite Bloomberg.
În schimb, Macron a ajuns să improvizeze o nouă inițiativă pentru Iran și Merkel a spus la plecarea de la Casa Albă că decizia prin care să prevină un război comercial nu stă în mâna ei. „Președintele va decide, asta este clar”, a spus ea la conferința comună de presă de la sfârșitul convorbirilor cu Trump.
S-a spus de către majoritatea analiștilor, că nici bunele relațiile personale al lui Macron cu Trump, nici abordarea mai apropiată a lui Merkel nu-i vor schimba intențiile politice ale lui Trump – la urma urmei, intenții aflate în concordanța cu principale președintelui american referitoare la Iran și comerțul internațional. Dar eșecul comun al președintelui francez și al cancelarului german a scos în evidență ce mică influență au asupra lui Trump.
Întâlnirile bilaterale au evidențiat ruptura transatlantică, apărută de când Trump a preluat mandatul de președinte al SUA. Merkel a fost întrebată dacă își menține declarația de anul trecut, făcută la München, că parteneriatele apărute după al doilea război mondial sunt "într-o oarecare măsură depășite". Ea a confirmat că relația apropiată cu SUA se schimbă.
„Germania și Europa își vor lua destinul în propriile mâini, pentru că perioada Războiului Rece a trecut”, a declarat vineri Merkel.
Dineul de lucru de două ore al liderului german la Casa Albă a început vineri cu un schimb cordial de replici; Trump lăudând-o pe Merkel ca fiind o "femeie extraordinară". A fost un contrast cu prima ei vizită din martie 2017în Biroul Ovalul, când președintele a părut că evite să-i strângă mâna.
Însă această vizită a fost umbrită de pierderea speranțelor că Merkel va reuși să-i schimbe părerile lui Trump legate de acordul nuclear cu Iranul și în privința suprataxelor de import.
Nivel redus al așteptărilor
Her meeting capped a week of diplomacy that included a state dinner for Macron, who made a display of back-slapping affection to open a channel to the American leader.
Vizita cancelarului la Casa Albă a încheiat o săptămână de diplomație care a inclus o cina de stat pentru Macron, care a fost deosebit de prietenos cu Trump, pentru a deschide un canal privilegiat de comunicare cu liderul american.
Merkel, obișnuită să fie primită cu pompă în capitala Statelelor Unite sub cei doi predecesori ai lui Trump, nu a beneficiat de aceeași atenție și circumstanțe. Dar ea intenționa să aducă argumentele finale ale Uniunii Europene.
Spre deosebire de Macron, ea se confruntă cu o listă de nemulțumiri specifice aale lui Trump, printre care surplusul comercial al Germaniei cu Statele Unite și cheltuielile pentru apărare, care nu corespund angajamentelor asumate în cadrul NATO.
Echipa lui Merkel se pregătise pentru o întâlnire dificilă. Înainte de vizită, oficialii germani au declarat că văd șanse reduse să oprească introducerea tarifelor pe care Trump dorește să le impună importurilor de aluminiu și oțel european din 1 mai, chiar dacă Macron și UE sugerează că ar putea să se răzgândească.
În timp ce "așteptările de la Paris și Berlin sunt într-adevăr scăzute" pentru un progres atât în privința negocierilor cu Iranul, fie împotriva tarifelor de oțel și aluminiu, ambii lideri au considerat că efortul a fost important, potrivit lui Constanze Stelzenmüller, coleg de la Brookings Institution.
"Cred că în acest moment un simț al realismului a apărut de ambele părți și o hotărâre de a face tot ce este posibil pentru a menține relația pe linia de plutire, deoarece mizele sunt atât de mari", a spus ea.
Menținerea SUA în acordul nuclear cu Iranul încheiat în timpul administrației Obama a fost o prioritate pentru Merkel și liderii europeni, odată cu apropierea termenului de 12 mai pentru ca Trump să continue să renunțe denunțarea lui în lipsa unor prevederi mai drastice împotriva Teheranului.
Trump și-a arătat de mult timp nemulțumirea față de acord, spunând că a oferit ajutor Republicii Islamice fără a să lezeze programul de rachete balistice al țării sau sprijinul pe care îl acordă grupărilor pe care SUA le consideră ca fiind organizații teroriste.
O situație riscantă
Macron a evidențiat un plan care va menține intact acordul inițial privind Iranul, în timp ce va impune elemente suplimentare, inclusiv o înghețare extinsă a dezvoltării nucleare iraniene și măsuri dure ca răspuns la alte acțiuni destabilizatoare ale Teheranului.
O scutire la tarifele pentru importurile de oțel este crucială pentru Germania, care exportă mai multe produse din oțel de înaltă calitate în S.U.A. decât în orice altă țară europeană. O scutire inițială acordată UE la tarife expiră luni noaptea, iar Trump a insistat cu fermitate că dorește și alte concesii economice sau de securitate din partea țărilor care doresc o exceptare permanentă.
Europa a amenințat că se va opune tarifelor prin impunerea propriilor taxe asupra bunurilor americane din regiuni simbol din punct de vedere politic din SUA, inclusiv motocicletele Harley Davidson din Wisconsin, statul de origine al președintelui Casei Reprezentanților, Paul Ryan, și bourbonul din Kentucky, statul de origine al liderului Majorității din senat, Mitch McConnell.
Acțiunea S.U.A. prevede introducerea unui tarif de 25% pentru produsele din oțel și 10% taxă pentru aluminiul importat. Planul Europei ar impune tarife de 25% la mărfuri evaluate la 3,4 miliarde de dolari provenite din S.U.A.
Jeffrey Rathke, directorul adjunct al Programului Europa de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a declarat că Merkel și Macron „încearcă să facă tot ce este posibil, din ceea ce în mod inerent este o situație neplăcută și riscantă".
"Ei au învățat că nu poți câștiga dacă nu joci, dar trebuie ca ei să aibă o viziune pe termen lung", a spus Rathke, fost diplomat american care a servit în Europa. "Chiar dacă nu sunt mulțumiți de direcția în care SUA aplică tarifele, ei au toate motivele să dorească să explice consecințele și să încerce să contracareze orice prejudiciu ar putea să apară și pot explica publicului lor fără să plece capul.