Vladmir Putin vine la nunta ministrului austriac de externe cu un cor tradițional rusesc

Dora Vulcan | 18.08.2018

Ministrul austriac de externe Karin Kneissl şi invitaţii la nunta ei vor avea ocazia să asculte muzică tradiţională rusească, graţie preşedintelui rus Vladimir Putin, a cărui participare la acest eveniment a stârnit controverse în Austria, relatează agenţiile dpa şi AFP.

Pe aceeași temă

 

 

Vladimir Putin va veni la nuntă cu 10 membri ai unui cor tradiţional rusesc, prestaţia acestora fiind cadoul său de nuntă pentru Karin Kneissl, au declarat vineri agenţiei dpa surse diplomatice, transmite Agerpres. 

 

Liderul de la Kremlin se va numără printre cei circa o sută de invitaţi la nunta şefei diplomaţiei austriece, printre ei numărându-se şi cancelarul conservator Sebastian Kurz, precum şi vice-cancelarul Heinz Christian Strache, liderul extremei drepte austriece.

 

Dar inedita prezenţă a preşedintelui rus la acest eveniment i-a iritat pe reprezentanţii opoziţiei austriece, mai ales în contextul în care Austria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

'Cum poate preşedinţia austriacă a Consiliului UE să joace rolul de intermediar onest pe care-l pretinde, dacă ministrul afacerilor externe şi cancelarul se plasează atât de clar de o parte ?', a reacţionat liderul grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat (de opoziţie), Andreas Schieder.

 

'Este vorba despre o provocare de dimensiune europeană', a adăugat eurodeputata aceluiaşi partid, Evelyn Reger, care consideră prezenţa lui Putin la nunta ministrului Kneissl drept o 'ruşine pentru imaginea Austriei'.

 

Karin Kneissl, în vârstă de 53 de ani, a fost numită la conducerea diplomaţiei austriece de către partidul de extremă dreapta FPOe, dar fără să fie membră a acestei formaţiuni. Ea se va căsători sâmbătă cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger, nunta desfăşurându-se într-un sat viticol din apropierea oraşului Graz.

 

Kremlinul a confirmat miercuri că Vladimir Putin a acceptat invitaţia la nuntă.

 

După ce va participa la acest eveniment, preşedintele rus va pleca la Berlin pentru o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22