Pe aceeași temă
Acesta ar fi condus furgoneta, și nu de tânărul de 17 ani care furase actele fratelui său pentru a închiria mașina, așa cum se anunțase vineri seara.
Pe măsura ce ancheta avansează, polițiștii află tot mai multe detalii despre complotul iniţial: au fost 12 teroriști care ar fi pus la cale complotul, iar dintre ei doar Younes Abouyaaqoub mai este în libertate și este căutat intens, dar pare dispărut fără urmă. Ar putea fi încă în viață. Locuia la Ripoll, la nord de Barcelona. Trei persoane au fost reținute la Ripoll, iar una la Alcanar.
În afară de cei patru reținuți, cinci presupuși teroriști au fost lichidați, iar doi au murit miercuri seara, la Alcanar, într-o explozie accidentală petrecută pe când încercau să fabrice o bombă artizanală. Incidentul le-a schimbat, de altfel, planurile.
Teroriștii ar fi vrut să închirieze un camion, dar pentru că niciunul dintre ei nu avea permis pentru categoria respectivă, au decis să închirieze două furgonete, cu ajutorul actelor lui Driss Oukabir, pe care i le-a sustras fratele acestuia, Moussa Oukabir. Fotografia lui Driss Oukabir este cea care a fost dată publicității de poliție încă de joi seara, după comiterea atentatului, când se aflase că furgoneta folosită în atacul de pe Rambla fusese închiriată pe numele lui. Bărbatul s-a prezentat însă imediat la poliție și așa s-a aflat că, de fapt, la complot participase fratele lui, Moussa, care îi furase actele.
Vineri seara, informațiile vehiculate în presă erau că Moussa condusese mașina de pe Rambla, iar ulterior s-a dovedit că adolescentul de 17 ani a murit, de fapt, la Cambrils. El figurează printre cei cinci suspecți care au murit după ce au fost împușcați de poliție în localitatea Cambrils, unde au încercat un atac similar celui din Barcelona. O patrulă de poliție se afla într-o misiune de rutină în apropiere de faleza din Cambrils când teroriștii, aflați la bordul unui Audi A3, au lansat atacul și au intrat în patru trecători. Au omorât o femeie. Apoi au lovit mașina poliției și vehiculul lor s-a răsturnat. Au ieșit din mașină înarmați cu cuțite și topoare și purtând false centuri cu explozibil. Unul dintre polițiști fusese rănit în accident. Partenerul lui i-a salvat, însă, viața trăgând imediat în teroriști. A ucis pe loc patru dintrei ei, dar al cincilea a reușit să fugă în direcția unui parc din apropiere. Pe un trecător întâlnit în cale l-a tăiat pe față cu un cuțit. Până la urmă, a fost doborât și el de un al treilea polițist. Însă cel care i-a ucis pe loc pe cei patru jihadiști este considerat un adevărat erou. Mai mult, potrivit unor informații vehiculate de presă, dar neconfimate oficial, ar fi vorba despre o femeie polițist.
În orice caz, planul teroriștilor era să lovească în trei locuri simbolice din Barcelona cu ajutorul a două furgonete încărcate cu butelii. Mai întâi, cu ajutorul uneia dintre furgonete, ar fi trebuit să intre în trecătorii de pe bulevardul Rambla, apoi ar fi urmat să se îndrepte către portul Barcelona și să detoneze în final furgoneta. Cea de-a doua furgonetă cu butelii urma să fie folosită într-un atac asupra celebrei catedrale Sagrada Famiglia.
Complotul a fost dat peste cap de explozia de miercuri seara din casa de la Alarcon, unde poliția spune că celula improvizase un adevărat „laborator pirotehnic”. Zeci de butelii cu gaz au fost descoperite acolo. Ceva a mers prost și s-a produs o explozie puternică în urma căreia au murit doi dintre complotiști.
În aceste condiții, teroriștii au abandonat planul inițial și au acționat precipitat. În cele două atacuri, de la Barcelona și Cambrils, au ucis în total 14 oameni și au rănit peste 130, între care și trei români, scrie site-ul televiziunii Digi 24 într-o sinteză asupra întregului caz cu o actualizare la moment.